14 micuţi abandonaţi şi-au găsit o familie în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii adoptabili sunt toţi din judeţul Giurgiu, printre aceştia aflându-se şi asistenţi maternali care după o perioadă în care au avut grijă de copiii instituţionalizaţi şi-au dat seama că nu se mai pot despărţi de ei.

Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu, în 2010 au fost adoptaţi 14 copii, cu cinci mai mulţi decât în 2009, în prezent fiind deschisă procedura de adopţie pentru alţi nouă copii, 17 familii fiind atestate ca apte  să adopte, până în prezent, documentul fiind valabil un an de zile.
“Sărăcia este un motiv des invocat dar până să se dea spre adopţie copiii, se fac toate eforturile pentru ca aceştia să rămână în cadrul familial natural, iar părinţii sunt sprijiniţi de autorităţi pentru a preveni separarea copiilor de familie”, a spus pentru “Adevărul de Seară”, Cristina Săgîrceanu, consilier juridic în cadrul DGASPC.

Povestea ursoaicei

Ca să-şi dea seama dacă se acomodează şi dacă se potrivesc, copiii stau în familia adoptivă, într-o perioadă de “probă” de 90 de zile, iar dacă lucrurile decurg normal, copiii pot începe o altă viaţă alături de noua familie. La Giurgiu, niciuna dintre noile familii întemeiate nu au fost destrâmate pe motiv de nepotrivire.
Anita P. este una dintre giurgiuvencele care şi-a împlinit dorinţa de a fi mamă după ce, în 2002, a adoptat unul dintre copiii aflaţi la acel moment în centrele de plasament. Micuţul avea numai un an şi jumătate când şi-a găsit o nouă familie.
 “Am vrut să-mi împlinesc dorinţa de a fi mamă. Îmi doream un copil şi din cauza problemelor de sănătate nu ştiam cum vor decurge lucrurile dacă voi rămâne însărcinată. Am fost declarată aptă să adopt un copil şi după ce am primit atestatul am mers să cunosc micuţii care erau în sistem”, a povestit Anita.
“Nu m-am mai putut dezlipi de el, am simtiţ că el este copilul pe care îl căutam. Nu se poate explica uşor, în cuvinte, ce am simţit atunci când l-am văzut”, a mai povestit mama adoptivă.
Copilul are acum zece ani şi deşi are o vârstă fragedă, ştie că a fost adoptat, Anita spunându-i adevărul treptat, mascat într-o poveste, cea a unei ursoaice care nu şi-a mai putut îngriji puiul, fiind nevoită să-l dea.
 “Ursoaica în grija căreia a ajuns după ce mama nu şi-a mai putut îngriji puiul, eram eu…Am adaptat povestea treptat, în funcţie de vârsta lui, Şi el a reuşit să asocieze elementele din poveste cu realitatea. Dar în acelaşi timp i-am explicat că a adopta înseamnă a iubi şi că femeia care i-a dat naştere nu l-a abandonat pe străzi ci la lăsat în spital, acolo unde existau oameni care să aibă grijă de el”, mărturiseşte mama.



Giurgiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite