120.000 de lei pentru câinii fără stăpân din Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În municipiul Giurgiu, numărul câinilor comunitari se înmulțește semnificativ. Pe străzile giurgiuvene circulă nestingheriți mii de patrupede. Primăria Giurgiu și o societate de profil din județul Ilfov va veni în ajutorul animalelor fără stăpân.

Situația câinilor vagabonzi din municipiul Giurgiu a scăpat de sub control, aceștia înmulțindu-se pe zi ce trece. Animalele se adună în haite de câte 10-20 de câini și atacă orice persoană, idiferent dacă e copil, adult sau bătrân. Pentru remedierea acestei situații, Consiliul Local și Primăria Municipiului Giurgiu prin Societatea Administrației Domeniului Public și Privat (ADPP), a trimis o adresă Consiliului Județean Giurgiu, în care a solicitat un sprijin financiar necesar pentru reducerea numărului câinilor fără stâpân din oraș.

Consiliul Județean ajută câinii fără adăpost

Astfel că, în data de 1 martie 2011, Consiliul Județean a aprobat alocarea sumei de 60.000 de lei, pentru rezolvarea problemei animalelor comunitare. La această sumă se adaugă încă 60.000 de lei, aceasta reprezentând contribuţia ADPP Giurgiu. Cu acești bani, ADPP va implementa un proiect pilot în colaborare cu firma ,,Best Solution & Consulting Team (BSCT)” din localitatea Bragadiru, județul Ilfov, ce are ca scop strângerea animalelor fără stăpân de pe străzile giurgiuvene, trierea acestora în funcție de starea de sănătate și de gradul de periculozitate. ,,Joi, 4 martie începem treaba. Încercăm să dispersăm haitele și vom identifica masculii agresivi (TIP ALFA). Pe aceștia din urmă îi vom transporta la țarcul de animale, iar ceilalți câini care sunt deja sterilizați și crotaliați vor rămâne pe loc” a spus în exclusivitate pentru ,,Adevărul de Seară” directorul executiv al firmei de gestionare a câinilor fără stăpân, Villi Adrian Veneciuc. Animalele care reprezintă un real pericol pentru populație (câini cu boli incurabile, transmisibile, sau exagerat de agresive) vor fi eutanasiate conform legii, după care vor fi incinerate.

Giurgiuvenii au păreri împărţite

„ Iubesc animalele, dar mi-e teamă de câinii care circulă în haită. Este de ajuns să latre unul singur că îi întărâtă şi pe ceilalţi” ne spune Mihaela Tudose. Un alt locuitor ar oraşului afirmă că animalele fără stăpân atacă numai când sunt agresaţi. „Dacă nu îi superi, câinii nu te atacă. Sunt unii oameni mai «câini» la suflet decât bietele animale” adaugă George Vetea.

Capacitatea țarcului de câini se va mări

Directorul BSCT a mai precizat că dorește ca în curând să construiască lângă adăpostul deja existent, un alt țarc în care să fie adăpostiți și ceilalți câini comunitari neagresivi, dându-le astfel posibilitatea iubitorilor de animale din Giurgiu să vină și să ia un câine acasă spre adopție, sau chiar și numai pentru o zi (să îl hranească și să îl plimbe). ,,În momentul în care plecăm la capturarea câinilor vom fi însoțiți de un medic veterinar, de un reprezentant al Primăriei (ADPP) și vom întocmi pe loc un proces verbal în care se va specifica numărul câinilor ridicați de pe stradă” a mai spus Villi Veneciuc.

Puține locuri în țarc, mulți câini pe străzi

În țarcul Primăriei, situat lângă Canalul Plantelor pot fi adăpostiți maxim 100 de câini. ,,Anul trecut țarcul a fost folosit numai pentru castrarea, deparazitarea și crotalierea animalelor. După efectuarea acestor operații câinii au fost aduși în locul de unde au fost luați” a declarat directorul ADPP, Liviu Popazu. Reprezentantul ADPP a mai afirmat că mizează pe faptul că firma ilfoveană are experianţă în domeniul gestionării câinilor fără stăpân. Ca drept dovadă, Villi Veneciuc a obţinut recent autorizaţia de funcţionare a ţarcului din municipiu, de la Autoritatea Sanitară Veterinară.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite