VIDEO Cocalar la volan. Un şofer fără permis a provocat un accident rutier în timp ce încerca să fugă de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul, un tânăr din Galaţi în vârstă de 23 de ani, a declarat că ştia că riscă un dosar penal din cauza lipsei permisului. El a mai spus că a provocat accidentul deoarece în încercarea de a evita poliţiştii s-a panicat şi a pierdut controlul maşinii. Din fericire, coliziunea nu s-a soldat cu victime.

Ghinion, dar şi prostie cât încape, pentru un tânăr de doar 23 de ani din Galaţi. El a pornit la plimbare prin oraş, la volanul unei maşini scumpe (marca BMW), deşi nu avea permis de conducere. Mai mult decât atât, el a apăsat acceleraţia la maximum, atrăgând atenţia asupra sa.

„Un echipaj de intervenţie rapidă din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, aflat în serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe raza municipiului, s-a sesizat din oficiu că pe strada Radu Negru, un autoturism, înmatriculat în Spania, rula cu viteză excesivă”, ne-a informat biroul de presă al Poliţiei gălăţene.

La un moment dat, urmărit fiind de maşina Poliţiei, şoferul autoturismului cu probleme a virat brusc spre strada Lozoveni, moment în care a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea străzii.

„S-a intervenit prompt pentru acordarea  primului ajutor eventualelor victime, constatându-se doar pagube materiale, autoturismul fiind avariat serios în partea faţă a capotei motorului”, a precizat Poliţia. 

Conducătorul auto, identificat în persoana lui Valentin A., în vârstă de 23 ani, din Galaţi, a declarat poliţiştilor că s-a speriat în momentul în care a observat autospeciala poliţiei pocale şi că a încercat să evite intersectarea cu aceasta. Pe fondul panicii şi din cauza vitezei ce depăşea 120 de kilometri la oră, el a pierdut controlul maşinii.

Rudele individului, adunate imediat la faţa locului, au început să facă scandal şi să acuze poliţiştii de abuz, într-o încercare de a deturna atenţia de la faptul că tânărul nu avea (nu a avut niciodată) permis de conducere. Mai mult, în învălmăşeala creată, cineva a sustras din portbagajul limuzinei o sabie, pe care poliţiştii ar fi vrut să o considere corp delict.

„La verificarea în baza de date computerizată a instituţiei, s-a constatat  faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere, motiv pentru care s-a apelat SUAU 112, solicitându-se un echipaj din cadrul Biroului Rutier al IPJ Galaţi. Au fost întocmite actele procedurale, conducătorul auto fiind preluat de agenţii de poliţie rutieră în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale Galaţi.

De la începutul anului, poliţiştii locali gălăţeni au depistat în trafic un număr de 14 conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi alţi şase şoferi care nu deţineau permis de conducere sau aveau permisul suspendat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite