VIDEO Şi-a lăsat sătenii fără făină. Un hoţ de doar 17 ani a distrus instalaţia electrică a unei mori dintr-o comună gălăţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabluri furate. Foto

Hoţul a fost prins cu totul întâmplător de o patrulă de Poliţie, în timp ce se îndrepta cu prada către un centru de colectarea fierului vechi din municipiul Galaţi.

Când vine vorba despre furat, imaginaţia gălăţenilor nu are limite. Bunăoară, zilele trecute, un tânăr de doar 17 ani din Slobozia Conachi a furat instalaţia electrică a morii din sat.

Hoţul a fost prins în timp ce ducea prada la un centru de colectare a fierului vechi. Poliţiştii locali, aflaţi în serviciul de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe strada Combinatului, s-au sesizat din oficiu că în zona Liceului 9, un bărbat transportă un bagaj voluminos şi încearcă să evite întâlnirea cu oamenii legii.

Persoana în cauza a fost oprită şi identificată ca fiind Bogdan Ş., de 17 ani, din comuna Slobozia Conachi, judeţul Galaţi.

„S-a efectuat controlul bagajului, unde au fost găsite mai multe cabluri, de culoare galben-roşiatică, ce păreau a fi din cupru, despre a căror provenienţă susnumitul a declarat verbal că i-au fost date de un consătean, care le-a sustras de la moara din sat, cu intenţia de a le valorifica în oraş la un centru de colectare, şi ulterior să împartă banii”, ne-a informat biroul de presă al Poliţiei Locale Galaţi.

Au fost întocmite actele procedurale, persoana în cauză a fost predată la Secţia 4 Poliţie în vederea continuării cercetărilor iar cablurileau fost lăsate în custodie pe bază de proces-verbal la societatea comercială de colectare a fierului vechi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite