Urmăriţi naţional capturaţi de poliţiştii gălăţeni. Ambii au de executat pedepse cu închisoarea pentru tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indivizii au fost prinşi în municipiul Tecuci, de către poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipale.

Doi tâlhari periculoşi au fost capturaţi de oamenii legii în ultimele zile. La data de 12 ianuarie 2017, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au depistat un bărbat de 32 ani din Tecuci, pe numele căruia Judecătoria Tecuci a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 ani şi 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Individul se sustrăgea executării pedepsei, motiv pentru care fusese dat în urmărire naţională.

De asemenea, la aceeaşi dată, a fost depistat de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci, un tânăr de 18 ani care se sustrăgea de la executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ dispusă de Judecătoria Tecuci, pe o durată de 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Ambii indivizi au fost predaţi la Penitenciarul Galaţi, în vederea punerii în executare a mandatelor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite