Universitatea „Dunărea de Jos“ a strâns din donaţii banii necesari pentru achiziţia a două aparate mobile de ventilaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: UGAL
Foto: UGAL

La finalul lunii martie, Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi, alături de Fundaţia Medicală „Dunărea de Jos", a lansat o campanie de strângere a fondurilor necesare achiziţionării unor aparate mobile de ventilaţie, aparate imperios necesare pentru susţinerea funcţiei respiratorii a pacienţilor cu forme severe de Covid 19.

Ca urmare a efortului multor oameni de bine din universitate şi din Galaţi, în contul Fundaţiei Medicale Universitare „Dunărea de Jos” s-a strâns suma de 311.561 de lei, urmând ca diferenţa până la suma de 320.000  de lei, adică 8.439 de lei, să fie achitată de către Colegiul Medicilor Galaţi.

„Mulţumesc tuturor celor care au donat pentru această cauză nobilă. Achiziţia celor două aparate de ventilaţie a intrat în linie dreaptă, astfel că acestea vor putea fi utilizate în curând pentru urgenţele declanşate de COVID-19. După această perioadă extrem de dificilă pentru toată lumea, aparatele vor intra în patrimoniul Facultăţii de Medicină şi Farmacie a universităţii noastre şi vor sluji pregătirii studenţilor noştri", a declarat profesorul Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universităţii.

Contractul privind achiziţionarea celor două aparate foarte performante, care permit toate tipurile de ventilaţie, aparate de ultimă generaţie ce se găsesc şi în dotarea marilor spitale din Europa, a fost încheiat pe 3 aprilie 2020, iar termenul de livrare este de maximum 6 săptămâni.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite