Un tânăr care a furat telefoane mobile şi zeci de verighete din aur riscă să ajungă după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în centrul comercial. Foto: IPJ Galaţi
Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere instalate în centrul comercial. Foto: IPJ Galaţi

La începutul acestei săptămâni, reprezentanţii unui Mall din Galaţi, au reclamat faptul că mai mulţi necunoscuţi au pătruns pe timpul nopţii în incinta a două societăţi comerciale aflate în interior, de unde au sustras zeci de verighete din aur şi şase telefoane mobile.

În urma unor informaţi primite, vineri, 05 februarie a.c., poliţiştii gălăţeni au percheziţionat domiciliul unui tânăr de 26 de ani din Galaţi. Acesta este bănuit de comiterea infracţiunii, după ce oamenii legii au găsit în locuinţa sa 48 verighete din aur de diferite gramaje şi patru telefoane mobile de diferite mărci. Tot la locuinţa tânărului, au mai fost găsite şi ridicate, un  televizor LCD şi o tabletă, pe care acesta nu le-a putut justifica.

Extinzând cercetările, poliţiştii au constatat că tânărul este bănuit şi de comiterea unui alt furt de telefon mobil, ce aparţinea administratorului uneia din societăţi.

„În aceeaşi noapte, persoana bănuită ar mai fi forţat şi uşile de acces la alte două societăţi, însă nu a sustras bunuri din interior şi a încercat să intre într-o altă societate din Mall. Acţiunea sa însă a fost întreruptă de declanşarea alarmei interioare, fapt ce l-a determinat să fugă. Prejudiciul a fost recuperat in proportie de 90 la sută”, a declarat comisarul Ştefan Gohoreanu, purtător de cuvânt I.P.J. Galaţi.

Tânărul bănuit de săvârşirea faptelor a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi este cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni de furt calificat şi două infracţiuni de tentativă la furt calificat, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea de aestare preventivă.

Un gălăţean care a furat telefoane mobile şi zeci de verighete din aur riscă să ajungă după gratii

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite