Un minor a semănat groază pe străzile dintr-o localitate gălăţeană. A omorât un bătrân, lovindu-l cu un plug ataşat la un tractor pe care îl conducea din teribilism
0Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea măsurii arestării preventive faţă de minorul G. M., acuzat de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Scene desprinse parcă dintr-un film de groază în localitatea gălăţeană Suceveni. În data de 25 iulie, în jurul orelor 13,30 – 14,00, minorul G.M. a decis să conducă un tractor marca New Holland, cu numărul de înregistrare GL59 Suceveni, care tracta un plug cu şase brazde.
În dreptul imobilului cu nr. 476 din localitate, minorul a efectuat în mod defectuos o manevră de întoarcere pentru a vira stânga şi a acroşat cu plugul un bătrân de 73 de ani, B.I., care se afla pe acostamentul şoselei.
În urma impactului, victima a murit pe loc, dar minorul nu a părut deranjat de faptul că îl acroşase pe bătrân, astfel că şi-a continuat deplasarea cu tractorul respectiv.
Poliţiştii l-au identificat rapid pe cel care condusese utilajul agricol, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor au cerut arestarea preventivă a minorului.
Cererea a fost admisă de către Judecătoria Tg. Bujor, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele minorului pe o perioadă de 30 zile, acuzaţiile care I se aduc fiind ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.