Tupeu de hoţi: Au furat o piesă metalică de 800 de kilograme din incinta unei firme ca să o vândă la fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un control de rutină al poliţiştilor în trafic a condus la prinderea a trei hoţi, care furaseră o piesă metalică şi intenţionau să o vândă la un centru de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase. Cei trei se vor alege acum cu dosar penal pentru furt calificat.

Pe 5 martie, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 din Galaţi, aflându-se în serviciul de patrulare pe strada Oţelarilor, au oprit în trafic pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 44 ani. 

”În urma controlului efectuat asupra autovehicului, în partea carosată a acestuia, poliţiştii au depistat doi bărbaţi de 33 şi 41 ani, precum şi o piesă metalică în greutate de 800 de kilograme”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că piesa a fost sustrasă din incinta unei societăţi comerciale de pe strada Portului, cu scopul de a fi valorificată la un centru de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.          

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite