Tocăniţă de gogonele verzi cu carne de porc. Ce legumă se topeşte în tigaie şi leagă sosul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tocăniţă de gogonele cu carne de porc Foto: clickpoftabuna.ro
Tocăniţă de gogonele cu carne de porc Foto: clickpoftabuna.ro

Preparatul este pregătit în special toamna pentru că atunci se găsesc gogonele pe piaţă, putând fi consumat atât cu carne de porc, cât şi ca preparat de post. Nu sunt necesare decât câteva ingrediente, iar tocăniţa se pregăteşte relativ repede.

Tocăniţa de gogonele verzi cu carne de porc este un preparat uşor de gătit. Unul dintre principalele ingrediente, gogonelele, se găsesc la piaţă până în luna noiembrie, şi tocmai de aceea tocăniţa cu acest specific este consumată, de regulă, toamna.

Primul pas este tăierea cărnii de porc în bucăţi potrivit de mari, punând apoi uleiul la încins, peste care vom pune puţin unt şi sare pentru a se forma un strat care va împiedica carnea să se lipească de tigaie.

”După ce uleiul s-a încins puţin, vom adăuga carnea de porc, care va fi prăjită la foc moderat, astfel încât să nu se ardă. Când carnea va căpăta o tentă uşor aurie, adăugăm gogonelele, după ce în prealabil le-am spălat şi tăiat în bucăţi mari”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Gogonele-un kilogram;

-Carne de porc fără os (de preferat este pulpa de porc)-800 de grame;

-Roşii-500 de grame;

-Morcovi-una, două bucăţi;

-Ceapă-două, trei bucăţi;

-Ardei gras-două bucăţi;

-Suc de roşii-200 de mililitri;

-Ulei de floarea soarelui-80 de grame;

-Foie de dafin-două bucăţi;

-Un praf de cimbru;

-Un căţel de usturoi;

-Mărar-o legătură;

-Sare şi piper, după gust.

Aroma unică a preparatului 

În timp ce gogonelele şi carnea de porc se sotează în tigaie timp de două, trei minute, vom tăia mărunt ceapa, în schimb morcovii vor fi tăiaţi în bucăţi mai mari. Vom pune mai întâi morocovul în tigaie şi apoi ceapa. Ardeiul gras, de preferat să fie verde sau roşu, pentru a da şi puţină culoare tocăniţei, se va tăia şi adăuga şi el în tigaie.

Usturoiul va fi tocat mărunt sau zdrobit, fiind pus şi el în recipientul unde sotăm celelalte ingrediente. ”La nevoie, având în vedere că pregătim un produs din ingrediente care nu lasă foarte multă zeamă, este recomandat să adăugăm o ceşcuţă de apă. Vom lăsa apoi focul la moderat pentru a pătrunde legumele şi a înmuia gogonelele”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

În paralel, tăiem şi roşiile în bucăţi potrivit de mari, astfel încât să se poată topi în tigaie alături de celelalte ingrediente, pentru a da o aromă deosebită, dar şi pentru a lega sosul rezultat din celelalte legume. După cinci minute de la acest pas, vom adăuga sucul de roşii şi foile de dafin, verificând dacă carnea de porc s-a pătruns bine în cele aproximativ 30 de minute de când ingredientele au fost prăjite în tigaie.

Vom pune apoi sarea, piperul şi un praf de cimbru, după gust, dând focul la mic şi lăsând legumele şi carnea de porc să se soteze timp de 15-20 de minute. Un indiciu că tocăniţa de gogonele este gata va fi legarea legumelor cu sosul. Dacă sosul este prea gros, se va mai adăuga o ceşcuţă de apă.

”Când tocăniţa este gata, se va adăuga şi mărarul, fiind pus un capac deasupra tigăii în ultimele cinci minute de pregătire termică. Gustul preparatului nu va fi unul de ghiveci de legume, ci unul uşor acrişor şi amărui, care provine în bună măsură de la gogonele, ieşind în evidenţă şi aromele de ceapă, cimbru şi dafin”, punctează maestrul Nichi Mărăcine.

Tocăniţa de gogonele verzi cu carne de porc se poate servi la fel de bine cu pâine, cât şi cu mămăliguţă. Tocăniţa se poate realiza la fel de bine şi cu gogonele murate, iar în perioada de post se poate elimina carnea de porc, astfel încât să obţinem un preparat de post. Interesant este că la tocăniţa de gogonele verzi cu carne de porc merge şi o salată de gogonele murate, la care se poate adăuga un vin alb sau roze, după gust. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite