Gaura neagră de pe străzile Galaţiului. Compania de transport public primeşte o subvenţie anuală de 800 de lei pentru fiecare locuitor al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suma este echivalentul a câte 530 de bilete de călătorie pentru absolut fiecare persoană cu domiciliul stabil în Galaţi.  Anul trecut, Primăria a suportat două treimi din cheltuielile Transurb, respectiv peste şapte milioane de euro.

Cu fiecare an care trece, compania de transport public din Galaţi, Transurb SA, se dovedeşte o povară din ce în ce mai mare pentru bugetul municipiului Galaţi. În 2014, subvenţia primită de la bugetul local pentru susţinerea activităţii a ajuns la două treimi din bugetul societăţii şi a depăşit, pentru prima oară în istorie, şapte milioane de euro.

Pentru anul 2015 se anunţa o reducere substanţială a subvenţiei, însă, din primele estimări, programarea din decembrie nu se prea potriveşte cu realitatea., mai ales că planul Transurb de a deveni din luna mai unicul operator de transport din Galaţi a eşuat: transportatorii privaţi vor rămâne în competiţie încă cel puţin un an.

Unde merge mia, merge şi suta

Ca şi cum suportul bugetar pentru susţinerea activităţii Transurb n-ar fi fost de ajuns, recent, Consiliul local a decis să mai facă o injecţie de capital în amintita societate, pentru a susţine programul de achiziţiei de mijloace de transport.

Suma alocată prin noua hotărâre de CL este de 350.000 de euro şi vine în plus peste cele 7,1 milioane de euro care se estimează  că vor fi necesare pentru susţinerea activităţii Transurb SA până la finele lui 2015. Evident, estimarea este făcută conform bilanţului contabil pe 2014, căci între timp nici nu s-a ieftinit motorina, nici n-au scăzut salariile angajaţilor societăţii.

În aceste condiţii, cheltuiala suportată de gălăţeni, din taxe şi impozite, pentru a ţine în viaţă sistemul de transport public, se va ridica în 2015 la aproape 7,5 milioane de euro. Asta, evident, dacă nu se vor face şi alete noi alocări de fonduri. Capitalul social al companiei a ajuns, în urma amintitei majorări, la 9.451.000 de lei, toate acţiunile fiind proprietatea municipalităţii.

62% din bugetul Transurb vine din subvenţii de la Primărie

Societatea de transport public din Galaţi primeşte de la bugetul local, anual, circa 62% din banii necesari funcţionării. Societatea reuşeşte să acopere din activitatea curentă doar o treime din cheltuielile necesare desfăşurării activităţii, aprobarea bugetul ei anual fiind de fiecare dată prilej de dezbateri încinse în Consiliul Local. An de an, mai mulţi consilieri locali au acuzat că societatea este „căpuşată” de o serie de firme private cu susţinere politică şi au cerut un audit extern, însă fără efect.

Transurb acoperă doar aproximativ două treimi din transportul de persoane din Galaţi, restul fiind deservit de transportatori privaţi care nu beneficiază de subvenţii publice. Biletul de călătorie are însă acelaşi preţ atât la privat, cât şi la compania subvenţionată, ceea ce spune multe despre eficienţa econimică a Transurb.

Primăria plăteşte Transurb 530 de călătorii pentru fiecare gălăţean

Dacă raportăm suma plătită ca subvenţie la populaţia oraşului, descoperim că Transurb primeşte de la Primărie circa 800 de lei pentru fiecare gălăţean, respectiv echivalentul a 530 de bilete.

Calculele indică faptul că, de fapt, transportul public ar trebui să fie gratuit pentru absolut toată lumea dacă Transurb SA ar reuşi să aibă o eficienţă economică de măcar 80% din cea a operatorilor privaţi de transport. Am luat ca reper o eficienţă de doar 80% tocmai pentru a compensa faptul că societatea publică este nevoită să acopere, din considerente sociale, o serie de trasee nerentabile.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite