Galaţi: Şi-a crescut copiii ţintuită în scaunul cu rotile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda handicapului locomotor, Vasilica Zamfir este o mamă exemplară şi o pasionată a întrecerilor sportive destinate persoanelor cu dezabilităţi Femeia a ajuns dependentă de scaunul cu rotile în urma unui accident cumplit în care şi-a pierdut picioarele, dar caraterul ei puternic a ajutat-o să meargă mai departe.

Nefericitul accident rutier s-a petrecut în toamna anului 1981, când avea vârsta de 25 de ani. De atunci, viaţa s-a schimbat radical pentru Vasilica. Tânăra energică şi plină de viaţă a ajuns într-un scaun cu rotile. Mergea pe bicicletă, iar o autobasculantă a acroşat-o şi i-a zdrobit picioarele.

Când s-a întâmplat cumplita tragedie, era deja mamă a doi copii. Dumnezeu a ajutat-o să treacă peste teribila încercare. „Am doi băieţi pe care i-am crescut singură. Când mi s-a întâmplat  accidentul, băiatul cel mic avea cinci ani, iar cel mare avea şapte. Cu gândul la ei, am rezistat atât fizic cât şi psihic. De soţ m-am despărţit, iar în 1996, el a decedat. A trebuit să lupt pentru copii. Asta e viaţa. Fiecare pe drumul lui, nu ai ce să faci", şi-a deschis sufletul Vasilica. A lucrat şase ani ca ţesătoare şi a fost nevoită să se pensioneze pe caz de boală. Primeşte o pensie de doar 310 lei.

Iubeşte sportul

Povestea acestei gălăţence ne oferă  un extraordinar exemplu de curaj şi de ambiţie. În 1991, s-a înscris în Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club”, locul unde a putut să-şi împlinească dragostea pentru sport şi să se simtă ca „acasă”.

De atunci, a participat la multe concursuri sportive pentru persoane cu dizabilităţi. Răsplata nu a întârziat să apară. În scurt timp a devenit campioană. Pe lângă sport, mai are ca pasiune călătoriile „Am fost doar în Polonia, dar îmi doresc să călătoresc mai mult”, ne-a spus interlocutoarea noastră.

După 28 de ani de la accident, Vasilica Zamfir este mândră de cei doi băieţi pe care i-a crescut singură. „S-au căsătorit şi sunt la casa lor. Cel mic are 33 de ani şi cel mare 35. Aştept nepoţei”, ne-a mărturisit campioana.

În  luna octombrie, a participat la naţionalele de atletism, baschet şi ştafeta.  În prezent, Vasilica repetă un vals vienez, un dans popular şi rolul ei dintr-o piesă de teatru, care va fi prezentată de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap, celebrată pe 3 decembrie, la Teatrul „Nae Leonard”

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite