Tineri inconştienţi: şoferiţă prinsă la volan fără permis de conducere şi bărbat depistat în trafic, deşi nu mai avea dreptul să conducă autoturisme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce s-au aventurat în trafic la volanul unor autoturisme, deşi unul dintre ei nu avea permis de conducere, iar celuilalt îi fusese suspendat acest drept de luni bune.

Pe 23 noiembrie, poliţiştii din comuna gălăţeană Lieşti au oprit în trafic pentru control, pe strada Fabrica de Zahăr, un autoturism condus  de o femeie de 26 ani.

”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că femeia nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care au întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

În aceeaşi zi,  poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au depistat în trafic, pe strada Siderurgiştilor din Galaţi, un tânăr de 25 ani, care conducea un autoturism, deşi avea acest drept suspendat din data de 1 iulie 2017.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi în acest caz pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite