Taximetristul epileptic care pune zilnic în pericol viaţa şoferilor şi a pietonilor va răspunde pentru conducere a unui autovehicul fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Galaţi va demara cercetarea judecătorească în cazul lui Alexandru Gabriel Necula, surprins în trafic de poliţişti fără permis de conducere, după ce acesta i-a fost retras din motive medicale.

Procurorii şi poliţiştii asistă neputincioşi cum un gălăţean pune zilnic în pericol viaţa şoferilor şi a pietonilor, în condiţiile în care face taximetrie de ocazie, deşi este epileptic.

Medicii au constatat că Alexandru Gabriel Necula suferă de epilepsie, iar posibilitatea de a avea o criză când şofează este foarte mare. Pentru acest motiv, i-au retras permisul de conducere.

Acest lucru nu l-a împiedicat pe gălăţean să conducă zilnic, punând în pericol nu numai viaţa clienţilor săi, dar şi pe cea a celorlalţi participanţi la trafic şi a pietonilor.

Pe 13.10.2015, tânărul nu a acordat prioritate la o intersecţie şi a intrat într-un alt autoturism, dar din fericire pasagerii săi au scăpat cu răni uşoare.

Procurorii l-au trimis în judecată pentru conducere a unui autoturism fără permis de conducere, iar Judecătoria Galaţi a stabilit pe 11 iulie legalitatea sesizării instanţei în acest caz. 

Deocamdată, oamenii legii nu au găsit o posibilitate legală pentru a-l împiedica pe Alexandru Gabriel Necula să se urce la volan, astfel că este aproape o certitudine că acesta va produce un accident de circulaţie din cauza bolii de care suferă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite