Speriat că a distrus două autoturisme, un şofer vitezoman a fugit de la locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neacordarea de prioritate a dus la producerea unui alt accident rutier în Galaţi. Evenimentul s-a petrecut în intersecţia străzilor Movilei şi Poşta Veche.

Un bărbat care se afla la volanul unui autoturism ce aparţine unei firme, a ales să nu respecte indicatorul STOP şi astfel a intrat în coliziune cu un alt autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 35 de ani. Aceasta avea prioritate şi pentru că celălat şofer nu a încetinit, maşina femeii a fost avariată, iar o pasageră din dreapta faţă, în vârstă de 30 de ani, a fost rănită.

Panicat că a produs pagube însemnate, şoferul vitezoman şi-a abandonat maşina şi a fugit de la locul accidentului.

Poliţiştii rutieri au demarat cercetările şi îl caută pe şoferul care a produs coliziunea. Pe numele acestuia va fi deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite