Alegerile locale 2012. Aflaţi cum a decurs scrutinul în judeţul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul Rodica Arhip, preşedintele Biroului Electoral Municipal, în anchetă la Secţia de votare 26
Judecătorul Rodica Arhip, preşedintele Biroului Electoral Municipal, în anchetă la Secţia de votare 26

Neregulile cele mai mari au fost înregistrate la Secţia de votare numărul 26 din municipiul Galaţi unde au dispărut 182 de buletine de vot, scrutinul a fost întrupt ore în şir, de mai multe ori, iar preşedintele acesteia a demisionat.

Ora 15.00 - La Secţia 26, din nou nu se votează

Când în sfârşit puţinii electori, care aşteptaseră mai bine de un ceas, au reuşit să intre în sală, la ora 15.05, procesul de votare la Secţia 26 s-a întrerupt din nou după ce preşedintele secţiei de votare a demisionat.

Ora 14.10 - Procesul de votare s-a reluat după ce mai mulţi observatori informaţi despre situaţia neobişnuită de la Secţia 26 au refăcut numărătoarea şi după ce au constatat lipsa celor 182 de voturi au întocmit un proces verbal.

Ora 11. 40 - Incident grav, la Secţia de votare 26, de la Şcoala Gimnazială 16.

La ora 11.30, la Secţia de votare numărul 26 din incinta Şcolii Gimnaziale numărul 16 a fost întrupt procesul de votare după ce mai mulţi observatori au sesizat lipsa mai multor buletine de vot.

„Am fost sesizaţi de către un membru al comisiei secţiei de votare 26 că se întâmplă nereguli aici în legătură cu înmanarea buletinelor de vot şi că se petrec nişte acţiuni suspecte. Am venit rapid de la o altă secţie şi am constatat că fusese suspendată votarea de către preşedintele Biroului Electoral Municipal (BEM), judecătorul Rodica Arhip. Iniţial nu ni s-a permis accesul în sală dar ulterior am asistat în calitate de observator la numărarea buletinelor de vot neutilizate şi am constatat că la ora 13.00, lipseau 182 despre care nimeni n-a putut spune unde se află. Ori sunt în urne, şi s-a votat multiplu, ori au fost păstrate de un membru al biroului secţiei de votare pentru aşa numitul sistem de vot în suveică", ne-a declarat Gheorghe Tiber, observator din partea Pro Democraţia.
Preşedintele BEM a explicat că membrii comisiei de votare au fost găsiţi având fiecare un număr diferit de buletine de vot neutilizate pentru funcţiile de primar, consilier local, preşedinte al Consiliului Judeţean şi consilier judeţean cu toate că fiecare alegător trebuie să primească doar câte un buletin şi deci numărul trebuia să fie identic.

„Buletinele care nu se găsesc sunt cu siguranţă în urne şi cineva a votat multiplu. Ce s-a întâmplat aici la secţie nu este normal. Se vor lua măsuri, decizia nu-mi aparţine. Deocamdată s-a încheiat un proces verbal şi se va relua procesul de votare pentru că legea nu ne permite să-l sistăm mai mult de o oră. Vinovaţii ar fi doi, vom vedea ce se va decide. Este de competenţa organelor de urmărire penală", a declarat judecătorul Rodica Arhip, preşedintele BEM.

Ora 12.30 - Ministrul Victor Paul Dobre vrea „ o nouă clasă politică"

Şi ministrul Administrației, Victor Paul Dobre, s-a aflat astăzi la Galaţi, în mod special pentru a participa la scrutin. La ieşirea de la urne, liberalul şi-a exprimat speranţa că şi votul său va contribui la o înnoire a clasei politice, deocamdată pe plan local.

Ora 12.15 - Ministrul Dan Nica a votat pentru „un preşedinte cinstit şi modest"
Ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica a votat la Secţia de votare amenajată la Şcoala Gimnazială 16. La ieşire, demnitarul a declarat jurnaliştilor că a votat: „Am votat pentru ca judeţul Galaţi să ajungă într-o bună zi pe primul loc în România. De asemenea, am ales pentru ca judeţul nostru să fie curat, condus de un preşedinte cinstit, modest iar după aceste alegeri să avem cea mai bună echipă şi la conducerea Primăriei şi la cea a judeţului".

Ora 12.10 - A dispărut un buletin de vot

Această neregulă a fost constatată la Secţia de votare numărul 17 din Galaţi. S-a consemnat într-un proces verbal şi procesul de votare a continuat normal.

Ora 12.00 - Pacientul arondat, a refuzat să voteze

Conform Legii electorale, pot vota cu ajutorul urnei mobile numai bolnavii internaţi care sunt arondaţi Secţiei de votare nr. 92, situată la Şcoala Generală „Nicolae Mantu" din apropierea Sptalului de Urgenţă.
„Un singur pacient îndeplinea această condiţie dar acesta a refuzat în scris să participe la scrutin. În atare situaţie nu a mai este necesară aducerea urnei mobile la Spitalul de Urgenţă", a declarat Mădălina Ispas, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean.

Ora 11.35 - Sesizări privind nereguli la secţiile de votare
Centrul de Comunicare al judeţului Galaţi a informat, la ora 11.30, că:" De la deschiderea urnelor de vot şi până la ora 9.00 au fost primite nouă sesizări cu privire la nereguli privind desfăşurarea procesului electoral în mediul rural. Sesizările privind ruperea de afişe, continuarea campaniei electorale sau oferirea de bani şi bunuri pentru a determina alegătorii să voteze un anumit candidat sunt în curs de verificare de către poliţişti. Poliţiştii gălăţeni le recomandă tuturor persoanelor să respecte legislaţia electorală şi să sesizeze la numărul unic de urgenţă 112 orice faptă prin care se încalcă reglementările electorale în vigoare".

Ora 11. 15 - Votare întreruptă la Secţia nr. 17

La secţia organizată în incinta Colegiului "Mihail Kogălniceanu" procesul de votare a fost suspendat în cursul dimineţii, timp de o oră, după ce, doi alegători au primit mai multe buletine de vot.

Ora 11.05 - Eugen Chebac a votat pentru „continuitate şi stabilitate"

Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi a votat la Secţia 41 din incinta Şcolii Gimnaziale 20. A venit însoţit de soţia sa şi la ieşire a declarat: „Am votat pentru continuitate, stabilitate şi prosperitate".

Ora 10:35 - Nicuşor Ciumacenco a votat „pentru renaşterea oraşului"

Nicuşor Ciumacenco, a votat după ora 10.00, la secţia nr. 44, după care a declarat:„Am votat pentru ca acest oraş să fie redat gălăţenilor şi să renască. Sper să nu-i dezamăgesc dacă îmi vor acorda încrederea lor".

Ora 10.05 - Marius Stan a rămas fără tuş

Cadidatul USL pentru funcţia de edil şef al municipiului Galaţi, Marius Stan, a votat la Şcoala Gimanzială 20, la ora 9.30, cu o oră şi jumătate mai târziu decât anunţase. La scurt timp după ce a intrat în cabina de votare candidatul la Primărie a fost nevoit să iasă pentru câteva secunde ca să înmoaie ştampila în

Rezultate alegeri locale 2012:

Astăzi vei putea afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta municipiului şi judeţului Galaţi, rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin.

Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul" îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite