Procurorii anticorupţie îl vor la închisoare pe fostul comisar-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorica Colgiu, fostul comisar-şef al CJPC Galaţi, răsuflase uşurată după ce a scăpat doar cu doi de ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. DNA Galaţi consideră însă acum că instanţa care a pronunţat decizia, Curtea de Apel Galaţi, a încălcat legea când a pronunţat hotărârea în cauză şi a atacat decizia printr-un recurs în casaţie la Instanţa Supremă.

Printre motivele avute în vedere de procurorii anticorupţie din Galaţi la promovarea recursului  în casaţie se numără dispunerea în mod greşit a încetării procesului penal şi aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

 Asta după ce Curtea de Apel Galaţi dispusese anterior încetarea procesului penal faţă de Viorica Colgiu în ceea ce priveşte infracţiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, aplicându-i  banală amendă administrativă de 1.000 de lei.

Instanţa a condamnat-o la doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pe Viorica Colgiu, după ce aceasta a intervenit în 2011 la directorul de la acea vreme al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, ca să oprească controlul pe care inspectorii veterinari îl efectuau la firma administrată de soţul său.

Fostul şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, în prezent Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi, primise iniţial trei ani de închisoare, cu suspendarea executării, pentru luare de mită şi participaţie improprie la fals intelectual.

Administra o firmă pe care ar fi trebuit să o controleze

Procurorii anticorupţie au descoperit că, pe 19 februarie 2011, Viorica Colgiu, pe atunci comisar şef al CJPC Galaţi, i-a solicitat unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi să dispună ca funcţionarii publici din subordinea sa să oprească controlul pe care îl efectuau la punctul de lucru al SC COLVIRAZ SRL Galaţi, societate comercială administrată de soţul său.

Anchetatorii au aflat că, în cursul anilor 2010 - 2011, fostul comisar şef al CJPC Galaţi, deşi avea ca atribuţii de serviciu verificarea activităţii SC COLVIRAZ SRL, a administrat această societate comercială în baza unei procuri autentificate. Fostul comisar şef i-a solicitat unei persoane din subordinea sa să falsifice un proces verbal de constatare a contravenţiilor prevăzute în legislaţia privind protecţia consumatorilor.

Tribunalul Galaţi a condamnat iniţial firma SC COLVIRAZ SRL la plata unei amenzi penale de 10.000 lei pentru  instigare la  abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru ca, în final, instanţa superioară să reducă sancţiunea la doar 1.000 de lei.

Judecătorii au constatat că prejudiciul creat ANAF a fost acoperit de fostul şef al CJPC Galaţi şi au ridicat sechestrul asigurator instituit pe un imobil aparţinând acesteia.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite