Primăria Galaţi a rămas fără vila de vacanţă din judeţul Vâlcea. Va încasa pe ea aproape 180.000 de euro FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila de la Călimăneşti FOTO Arhiva Adevărul
Vila de la Călimăneşti FOTO Arhiva Adevărul

Imobilul a fost construit de sindicatul funcţionarilor din Primăria Galaţi în perioada interbelică, fiind folosit, până în 1948, drept casă de odihnă pentru angajaţii plecaţi în concediu. În perioada comunistă clădirea a fost preluată de o întreprindere de stat pentru turism, iar după Revoluţie a fost retrocedată municipalităţii gălăţene. Neîntreţinut şi nepăzită timp de decenii, vila este într-o stare foarte gravă de degradare.

Miercuri, 28 iunie 2017, a avut loc o nouă licitaţie cu strigare pentru vânzarea vilei de vacanţă „Bucegi”, pe care Primăria Galaţi o deţine în localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea. 

Potrivit  biroului de presă al municipalităţii gălăţene, la licitaţie au participat trei ofertanţi, preţul de pornire fiind de 99.000 de euro, iar preţul cu care s-a adjudecat licitaţia ajungând la 148.500 euro fără TVA (aproape 180.000 de euro cu tot cu taxele aferente). „Vila Bucegi urmează să fie proprietatea unei persoane fizice din judeţul Teleorman”, a precizat biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Vă reamintim că în luna martie a acestui an consilierii locali au aprobat scoaterea din funcţiune, casarea  imobilului şi valorificarea bunurilor, însă hotărârea nu s-a mai pus în aplicare deoarece pe adresa primăriei au sosit oferte pentru cumpărarea imobilului în starea actuală, motiv pentru care a fost organizată o nouă licitaţie - a cincea - după ce în ultimii şase ani au fost organizate alte patru licitaţii pentru vânzarea vilei, însă fără niciun rezultat.

Imobilul se află în centrul oraşului Călimăneşti, la strada principală şi are o curte de 1.000 de metri pătraţi pe care se află o clădire cu 27 de încăperi. A fost construită în perioada interbelică de către sindicatul funcţionarilor din primărie şi, până în 1948, a fost folosit drept casă de odihnă. Clădirea a fost ridicată la solicitarea primarui gălăţean Ioan N. Prodrom. Acesta, bârlădean prin naştere, a fost primar al Galaţilor între 25 martie 1923 şi 5 ianuarie 1925, însă în cei doi ani de mandat a reuşit să facă ceea ce primarii postrevoluţionari nu reuşesc să facă nici în două decenii. 

Conform arhivelor vremii, Ioan N. Prodrom a fost unul dintre cei mai harnici primari ai Galaţiului. A edificat Uzinele Comunale (în care intrau Uzina de Apă, Uzina Electrică şi Tramvaiul), a reparat 29 de străzi cu o lungime totală de 5,7 kilometri, a extins iluminatul public pe încă cinci străzi şi, iată, a construit şi o casă de vacanţă pentru angajaţii Primăriei.

Construcţia casei a început în 1924, iar inaugurarea a avut loc în1927. Imobilul este o adevărată bijuterie. Cu o suprafaţă construită de  287 de metri pătraţi şi trei niveluri şi 27 de camere.  Până în anul 1948, când a trecut în adminsitrarea unei întreprinderi socialiste de turism, clădirea a servit drept casă de odihnă pentru angajaţii Primăriei din Galaţi, care-şi făceau concediile prin rotaţie acolo.

Între 1948 şi 1990 vila de la Călimăneşti-Căciulata (între timp fusese botezată „Vila Bucegi”) a fost loc de odihnă temporară şi de tratament balnear pentru sute de mii - dacă nu cumva milioane -  de români.

După Revoluţie, însă, a început paragina, societatea care o avea în administrare a închiriat-o mai multor firme private, care au făcut acolo cam de toate, mai puţin turism. A fost depozit de haine second-hand, cârciumă, depozit pentru un angro. Apoi, prin 2001, când se ştia că va retrocedată către Primăria Galaţi, a fost pur şi simplu abandonată.

Aşa au dispărut  instalaţia electrică, instalaţia de apă şi cea de canalizare. S-a furat o parte din lemnărie şi au fost „săltate” şi sobele de teracotă  din cele 27 de camere. Se pare că respectivele sobe erau adevărate opere de artă, căci fuseseră aduse tocmai de la Praga, plăcile de teracotă fiind pictate manual de un artist praghez renumit.

Autorităţile postdecembriste de la Galaţi au aflat absolut din întâmplare despre respectiva clădirea. La un moment dat, pe adresa Primăriei Galaţi a venit o înştiinţarea de la primăria oraşului Călimăneşti, prin care se sugera că gălăţenii ar putea să solicite instanţelor civile reintrarea în posesia imobilului pierdut în 1948, acum abandonat. Solicitatea s-a făcut, a fost aprobată de instanţă, iar 2003 oraşul Galaţi a redevenit de facto proprietar de pensiune pe Valea Oltului.

Problema este că, între timp, clădirea fusese vandalizată şi ajunsese într-o stare destul de proastă. Ciudat este că autorităţile gălăţene (primar era Dumitru Nicolae) au intrat într-un fel de blocaj mental şi, pur şi simplu, nu au ştiut ce să facă cu respectivul imobil. Aşa că l-au lăsat în starea în care se afla, preferând doar să angajeze o firmă de pază care să-l scape de demolarea prin furt. An de an, timp de 12 ani, oraşul Galaţi a achitat facturi peste facturi pentru pază, suma totală ajungând la 250.000 de euro, adică mult mai mult decât se va încasa acum pe imobil şi pe terenul aferent în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite