Poliţiştii, expuşi în faţa agresiunilor. Iată cum sunt umiliţi oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul
în care Teodoru Toader a fost dus la arestare. Foto Bogdan Dimofte
Momentul în care Teodoru Toader a fost dus la arestare. Foto Bogdan Dimofte

Cazul poliţistului călcat cu maşina la Bucureşti nu este unul singular. Oamenii legii sunt supuşi zilnic la bătăi, umilinţe şi chiar mutilări. Iată doar câteva cazuri extreme ce au avut loc în zouna Galaţi-Brăila

După ultimul incident, în care un poliţist din Bucureşti a fost grav rănit de omul de afaceri turc Abdulah Ataş,ministrul de interne Gabriel Oprea a propus o modificare a codului Penal, prin care cei care lovesc sau lezează oamenii legii să fie mult mai grav pedepsiţi.

Incidentul de la Bucureşti reprezintă numai ultimul dintr-un lung şir de atentate la viaţa oamenilor legii, fie că este vora de poliţişti, jandarmi şi magistraţi.


Galaţi-Poliţişti tăiaţi cu sabia

Un poliţist din comuna gălăţeană Umbrăreşti a ajuns în spital cu două degete tăiate, după ce a încercat să pună în aplicare un mandat de aducere. Totul s-a întâmplat în luna aprilie a acestui an, când poliţistul a încercat să ducă la judecătoria Lieşti un bărbat în vârstă de 60 de ani, citat într-un dosar de lovire. În momentul în care poliţistul a intrat în locuinţa omului a fost lovit cu sabia peste mână. Instanţele de judecată încă deliberează asupra soluţiei.
Tot la Galaţi, în 2013, un agent de poliţie în vârstă de 45 de ani a fost bătut crunt de un suspect chiar în secţia de poliţie. Până să fie salvat de colegi,agentul de poliţie s-a ales cu arcada spartă.

Brăila-reglare de conturi chiar în judecătorie

Unul dintre cele mai celebre cazuri de agresiune asupra oamenilor legii din această zonă a ţării a avut loc la Brăila, în data de 15 decembrie 2006. Atunci, două clanuri interlope ce s-au întâlnit pe holurile Judecătoriei Brăila şi şi-au ales instituţia de Justiţie pe post de teren de luptă. Ce s-a întâmplat de fapt: interlopii din grupările Radu Negru şi Vărsătura veniseră pentru a depune mărturie în legătură cu atacul asupra membrilor familiei Buricea dar şi în dosarul de ultraj asupra DPIR, comisarul Ştirbu.
Peste 80 de indivizi s-au alergat prin tribunal, au urcat la etajele superioare şi au dat buzna în biroul unei judecătoare, au spart geamurile de la uşile de acces, au blocat intrarea în Tribunal, au sărit unii la alţii cu arme albe şi au intrat în sălile de judecată, dând peste cap activitatea instituţiei.
În urma acestui scandal, instanţele judecătoreşti au dat pedepse cu închisoarea de la 3 la 11 ani.


Caz extrem la Oancea


Poliţistul Teodoru Toader a fost trimis în judecată pentru omor calificat după ce acesta a împuşcat de şase ori un consătean, Ciprian Muşat, în luna august 2009. Toader Teodoru a susţinut în faţa judecătorilor că a fost provocat de victimă, care îi ameninţase, cu bătaia şi chiar cu moartea, de mai multe ori familia.


Magistraţii de la Tribunalul Galaţi au considerat iniţial că există probe din care reiese că poliţistul a fost provocat. Teodoru Toader a fost condamnat la doar opt ani de închisoare, în condiţiile în care legea stipulează că pedeapsa minimă pentru omor calificat este de 15 ani. Decizia judecătorilor a nemulţumit familia victimei, care a cerut majorarea pedepsei aplicate poliţistului, dar şi a daunelor morale şi materiale.

Curtea de Apel Galaţi a considerat ulterior că poliţistul nu a fost provocat şi i-a majorat pedeapsa la 10 ani de închisoare, în contextul în care victima a fost împuşcată de şase ori, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia, care a devenit definitivă la sfârşitul săptămânii trecute. Magistraţii au majorat daunele materiale acordate familiei lui Ciprian Muşat de la 17.000 la 25.000 de lei, iar daunele morale de la 20.000 la 30.000 de lei. 

Iată care sunt modificările propuse

La ininiţiativa lui Gabriel Oprea a fost elaborat un proiect de modificare a două articole din Codul Penal, respectiv, articolul 257 - Ultrajul şi Articolul 279 - Ultrajul judiciar. Astfel, în cadrul faptelor de ultraj, pedepsele pentru vătămare corporală din culpă se vor majora de la 4 ani şi 6 luni de închisoare, la 5 ani. În cazul faptelor cu intenţie, pentru vătămare corporală gravă, pedepsele vor creşte de la nivelul situat între 3 şi 10 ani de închisoare, la 16 ani şi 8 luni de închisoare, după modificarea Codului Penal. Totodată, proiectul de modificare include majorarea pedepselor pentru faptele de ultraj care au ca victime celelalte categorii de funcţionari publici care îndeplinesc funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Un argument în plus pentru modificarea celor două articole din Codul Penal este o analiză a Poliţiei Române, care arată că în 2014 au fost sesizate 591 de fapte de ultraj, iar în primele şase luni ale acestui an, au fost sesizate 247 de fapte.
 

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite