Toată lumea dansează electrizant în „Club S”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Publicul va avea parte de cel puţin cinci ore de dans. Foto: Bogdan Nistor
Publicul va avea parte de cel puţin cinci ore de dans. Foto: Bogdan Nistor

Casa de Cultură a Studenţilor împreună cu Mircea Andrei Stan şi trupa Dance Generation vor organiza, în această seară, cea de-a doua ediţie a concursului de dans „Electro Fight Contest".

Concursul de electro dance din această seară se va bucura şi de prezenţa unor trupe din ţară.

«Avem trei secţiuni în acest concurs: "1vs 1", la care s-au înscris până acum 24 concurenţi , "2 vs 2", la care vor lua startul şapte perechi concurente şi "crew vs crew"», spune directorul coordonator al Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi, Cristian Mortu.

Asta nu înseamnă că lista înscrierilor nu rămâne deschisă. Toţi cei care vor să participe sunt aşteptaţi chiar şi în această seară, până la ora 21.00.

Juriul îi va avea în componenţă pe Celzidor - unul dintre membrii echipei naţionale de electro-dance şi pe Inferno şi Devon, ambii membri ai trupei „Krystalis" din Braşov.
Printre probele de concurs se vor "insinua" pe scena Casei de Cultură a Studenţilor şi câteva trupe consacrate, printre care USW Crew, Tecktonel & Celzidor şi Stance.

Atât concurenţii cât şi spectatorii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare pentru că dansurile vor ţine până dimineaţă, premierea urmând să aibă loc în jurul orei 3.00. Premiile sunt de 100 lei la individual şi 250 de lei la grup.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite