Galaţi: Un tânăr este cercetat pentru patru infracţiuni deoarece conducea o maşină cu număr fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Un tânăr este cercetat pentru patru infracţiuni deoarece conducea o maşină cu număr fals
Galaţi: Un tânăr este cercetat pentru patru infracţiuni deoarece conducea o maşină cu număr fals

Bărbatul se afla la volanul unui BMW cu numere ce aparţineau unui Chrysler radiat din circulaţie şi a prezentat la controlul poliţiei acte false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Galaţi, acţionând în baza unei informaţii, au oprit pentru control pe str. Grădina Veche din municipiul Galaţi, autoturismul marca „BMW 318”, înmatriculat în Austria, condus de cetăţeanul român, Valentin C., în vârstă de 24 ani, domiciliat în judeţul Galaţi.


La controlul documentelor, tânărul a prezentat un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile austriece, care nu prezenta elementele de siguranţă specifice unui act autentic.


Deoarece existau suspiciuni cu privire la faptul că autoturismul este radiat din circulaţie, s-au efectuat verificări prin Biroul de Contact Oradea, persoana fiind condusă la sediul I.J.P.F.Galaţi, în vederea continuării cercetărilor.


De la Biroul de Contact Oradea poliţiştii au aflat că numerele de înmatriculare au aparţinut unui autoturism, marca Chrysler, care este radiat din circulaţie de către autorităţile austriece din anul 2003.


Poliţiştii de frontieră i-au intocmit dosar penal lui Valentin C., acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite