Ia românească, sărbătorită la Galaţi. Miercuri se deschide o expoziţie închinată fabuloasei piese vestimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câteva dintre exponate. Foto

Vernisajul expoziţiei „Ia, simbol al culturii şi creativităţii româneşti” va avea loc la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, începând de la ora 13,00.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în parteneriat cu Muzeul Bucovinei Suceava şi Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui vă invită miercuri, 24 iunie 2015, ora 13,00, la vernisajul expoziţiei: „Ia, simbol al culturii şi creativităţii româneşti” .

Expoziţia îşi propune să redea o imagine cât mai amplă şi completă, cu privire la această zestre naţională: IA.
Parte componentă a costumului popular naţional, IA reprezintă o adevărată „carte de identitate” pentru cultura şi civilizaţia poporului român. „Această piesă vestimentară, diferă de la o zonă etnografică la alta, având diverse tehnici de realizare, croiuri variate, precum şi motive decorative diferite, ceea ce o face un adevărat simbol pentru arta creativă românească”, spune muzeograful Ionela Daniela Antohe.

Evenimentul se va desfăşura la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite