Hochei cum numai ruşii ştiu să joace, la Clubul Sportiv Municipal „Dunărea” Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea clubului se află în negocieri avansate pentru a a duce un antrenor rus, care să fie în acelaşi timp şi jucător. Între timp, echipa gălăţeană de hochei a plecat la Gheorghieni pentru primele antrenamente pe gheaţă înaintea noului campionat.

După câteva luni bune de antrenamente doar pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice, în condiţiile în care Patinoarul Artificial din Galaţi nu are încă gheaţă, majoritatea hocheiştilor de la CSM Dunărea au plecat într-un cantonament de o săptămână la Gheorghieni, acolo unde patinuarul are gheaţă. S-a profitat de invitaţia celor de la Progym Gheorghieni pentru participarea la Cupa „Lacu Roşu" şi pentru primele antrenamente specifice acestui sport.

„Până acum am făcut doar antrenamente fizice, pe stadionul Portu Roşu şi la patinoar, în sala de forţă. Aveam mare nevoie de câteva şedinţe de pregătire pe gheaţă, mai ales că a rămas foarte puţin timp până la începerea campiontului, iar şansele ca să fie gheaţă curând la patinoarul nostru sunt infime", a declarat Mihai Brandabur, director al clubului.

La turneul de la Gheorghieni au participat, alături de Dunărea, gazdele de la Progym, Corona Braşov şi Steaua Rangers Bucureşti.
Din lotul cu care se va aborda noul sezon nu vor lipsi veteranii Cătălin Geru, Andrei Nuţu şi Radu Viorel. Dintre cei trei „grei" ai echipei, doar Geru a putut merge la Gheorghieni, ceilalţi neavând cum să lipsească atât de multe zile de la serviciu, hocheiul practicându-l în timpul liber.

image

Dintre cei şase slovaci care au jucat în formaţia gălăţeană sezonul trecut, au rămas doar patru în lotul cu care se va aborda noua ediţie de campionat a Ligii Naţionale. Este vorba de Juraj Zemko, Boris Ruzicka, Stanislav Gavac şi Michal Benadick.
A plecat antrenorul-jucător din sezonul precedent, Eduard Hartmann, în timp ce la serviciile portarului Tomas Proubsky s-a renunţat în urma unui acord între toate echipele din LNH ca de acum să nu mai fie folosiţi portari străini.

„Toate echipele, la sugestia celor din federaţie, am acceptat acest lucru, în interesul echipei naţionale. Se ajunsese ca toţi să folosim doar portari străini şi astfel nu mai creştea nimeni vreun portar român de valoare. Echipa naţională rămăsese descoperită pe acest post", a explicat directorul clubului.
De asemenea, a plecat şi Levente Elekeş, care va fi antrenor secund şi jucător la echipa a doua a celor de la Sport Club Mirecurea Ciuc.
La capitolul jucători nou veniţi figurează Attila Kanya, hocheist român care sezonul trecut a evoluat la SC Miercurea Ciuc, alături de Tanko, tot de la SC Miercurea Ciuc. De asemenea, a fost adus şi un tânăr hocheist din Republica Moldova, Sergiu Macari.

Au fost promovaţi la echipa mare de la juniori portarii Andrei Păpădie şi Cristian Asandei, alături de alţi jucători tineri care au făcut acest pas, de la juniori la seniori, încă de anul trecut, printre care se află Mircea Necula şi Iulian Glovatchi.
Deocamdată, antrenamentele au fost conduse doi antrenori interimari, Cristi Munteanu şi Marius Trandafir, conducerea clubului dorind să se meargă, la fel ca în campionatul precedent, tot pe mâna unui antrenor străin. „Cel mai probabil, vom avea un antrenor rus, care să fie în acelaşi timp şi jucător. Suntem în discuţii avansate şi sperăm ca în foarte scurt timp să vină la echipă", a declarat Mihai Brandabur, directorul clubului.
Primul obiectiv: semifinalele ligii naţionale

I

image

In viitoarea ediţie a campionatului naţional de seniori, Dunărea Galaţi va juca in prima fază a sezonului regulat alături de Progym Gheorgheni, Sportul Studenţesc, Platina Chişinău, Sport Club II Miercurea Ciuc şi Steaua II Rangers Bucureşti. Apoi vor ieşi din competiţie echipele satelit, celelalte patru jucând în faza a doua, „grupa de calificare". Platina Chişinău, având statut de invitat, nu va conta în clasament, ieşind automat din competiţie. Primele două clasate se vor califica în faza a treia, alături de două dintre cele trei participante în Liga Mol (Steaua, SC. M. Ciuc şi Corona). Primele trei clasate în această fază, alături de cea mai bine clasată echipă românească din Liga Mol, vor juca semifinalele, în sistem play - off, cel mai bun din cinci partide. Din faza a doua, vor rămâne Primele echipe de la Sport Club Miercurea Ciuc si Steaua Rangers, alături de Corona Braşov, vor juca în LNH abia din faza semifinalelor, acolo unde se va califica prima clasată dintre cele şase care vor participa în sezonul regulat. Dintre aceste formaţii, Sportul Studenţesc şi Steaua se află într-o situaţie similară cu cei de la Dunărea, niciun patinoar din Bucureaşti neavând încă gheaţă. Obiectivul echipei gălăţene este accederea în semifinalele LNH.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite