Gestul de suflet a peste 100 de studenţi teologi şi masteranzi: au oferit alimente, măşti medicale, dezinfectanţi şi haine la sute de persoane nevoiaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin acţiunea lor, tinerii de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi au ajutat 917 persoane cu probleme financiare. De asemenea, studenţii de la specializarea „Artă Sacră” au oferit icoane zugrăvite de ei, pentru spitale şi alte instituţii din judeţele Galaţi şi Brăila.

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, împreună cu Arhiepiscopia „Dunării de Jos”, au încercat să aducă o rază de speranţă oamenilor cu probleme sociale reale din municipiul Galaţi şi din zonele limitrofe acestuia.

Prin acţiuni de voluntariat, peste 100 de studenţi teologi de la specializarea „Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială” şi masteranzi de la programul de studiu „Spiritualitate Ortodoxă  şi Asistenţă Socială” au identificat o serie de cazuri sociale şi au venit în întâmpinarea nevoilor a 917 persoane.

Acestea au primit alimente, măşti medicale, dezinfectanţi şi haine, toate produsele fiind obţinute prin sponsorizări. La acestea se adaugă şi contribuţia studenţilor de la specializarea „Artă Sacră”, care au oferit icoane zugrăvite de ei, pentru spitale şi alte instituţii din judeţele Galaţi şi Brăila spre care Arhiepiscopia Dunării de Jos a îndreptat ajutoare, cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paşti.

”Această implicare responsabilă, generoasă şi curajoasă a studenţilor Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie în ajutorarea semenilor lor, din parohii de oraş şi de sat ori din diverse aşezăminte sociale, în condiţii de pandemie, scot în evidenţă faptul că suntem o Universitate pentru comunitate”, au declarat reprezentanţii Universităţii ”Dunărea de Jos”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite