Trafic de supravieţuire la frontiera gălăţeană/Vezi motivul pentru care gălăţenii şi moldovenii stau cu orele la cozile din vamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de maşini stau cu orele la intrarea în ţară. Foto: Florin Costache
Sute de maşini stau cu orele la intrarea în ţară. Foto: Florin Costache

Punctul de trecere de la Galaţi-Rutier este locul prin care sute de persoane, români şi moldoveni, trec zilnic. Foarte puţini sunt cei care străbat distanţa de nici 20 de kilometri dintre Galaţi şi Giurgiuleşti doar ca să se plimbe.

Circa 800 de autoturisme şi aproape de trei ori mai mulţi călători tranzitează în fiecare pistele de intrare sau ieşire din ţară de la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier. Foarte puţini sunt cei care străbat distanţa de nici 20 de kilometri dintre oraşul nostru şi localitatea Giurgiuleşti din Republica Moldova doar să se plimbe ori în tranzit spre alte destinaţii, majoritatea călătorilor fiind într-un dute-vino generat de nevoia procurării celor necesare traiului de zi cu zi: mâncare pentru călători şi combustibil pentru maşini.


Drumul benzinei


O zi obişnuită la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier începe cu două cozi: o dată la prima oră, pe sensul de ieşire, când românii care vor să facă economie la combustibil merg să alimenteze cu combustibil la benzinăriile de peste Prut, şi a doua pe sensul de intrare, când basarabenii vin la Galaţi, susţin ei, să cumpere de-ale gurii.

La orele de vârf, statul la coadă poate dura şi câte două ore, dar asta nu îi descurajează pe niciunii dintre cei care preferă să bată un drum mai lung, dar să scoată cât mai puţini bani din buzunare.


Pe Vasile Cârmuz (31 de ani), din Măstăcani, l-am găsit aşteptând de circa două ore la o coadă formată pe sensul de intrare. Se întorcea în România după o scurtă vizită până la prima pompă de benzină din ţara vecină. Aflăm că face acest drum lunar, de circa jumătate de an.


„Am fost să alimentez. Un plin la Dacie mă costă 650 de lei moldoveneşti, cam 170 de lei în banii noştri. Fac economie cam 70 de lei, cu tot cu taxa pe care o plătesc la ei, şi de asta îmi convine să iau benzină de acolo", ne dezvăluie bărbatul.

Vasile Cârmuz, aşteptând să treacă graniţa înapoi, în România.

Vasile Cârmuz obişnuieşte să facă plinul în Republica Moldova. Foto: Cosmin Costache


Ca Vasile, alţi circa 30 de români, gălăţeni sau brăileni, stăteau la coadă aşteptând să intre în ţară cu rezervorul plin şi cu satisfacţia că au mai economisit nişte bani. Printre ei, mulţi taximetrişti ai unei companii din Galaţi.


„De două luni merg cam o dată la 8-10 zile în Moldova ca să alimentez. Am aflat că e mai convenabil de la mulţi colegi ai mei, care fac asta de multă vreme. Se merită să stau la coadă atât timp, că dau circa 60 de euro pe plin", susţine George Bunea (58 ani), un taximetrist din Galaţi.


Un litru de benzină la pompele din Republica Moldova costă în prezent 16,74 lei moldoveneşti, respectiv 4,50 lei, în bani româneşti.


Ne iau cartofii şi gogoşarii


De cealaltă parte, basarabenii care trec numai pentru câteva ore în România susţin sus şi tare că scopul călătoriei lor în România lor este fie acela de a-şi vizita rudele, fie de a face cumpărături.

George Chirica ne arată gogoşarii pe care i-a cumpărat de la Galaţi.

George Chirica din Republica Moldova ne arată gogoşarii pe care şi i-a cumpărat de la Galaţi. Foto: Cosmin Costache


„S-au dus vremurile când veneam noi să vindem zarzavaturi aici", ne mărturiseşte conspirativ o bătrână care venea, chipurile, să îşi viziteze copiii la Galaţi. Este imediat completată de un alt conaţional.

„La noi nu s-au făcut legumele anul asta, că nu sunt irigaţii. Roşiile, ardeii, vinetele, sunt de trei ori mai scumpe decât aici, aşa că vin cam odată pe săptămână să fac aprovizionarea. Chiar acum am luat nişte cartofi", adaugă Mihail Neagu, de 37 de ani, din Slobozia Mare.


Strugurii, trufandalele de sub torpedou


Un singur „of" au mai toţi moldovenii din punctul de tranzit, indiferent să susţineau că vin în vizită sau la cumpărături: ca persoane fizice, nu pot trece prin vamă decât cu maximum 20 de kilograme de struguri, pe care să îi vândă la piaţă.

„La noi s-au făcut strugurii anul asta, avem din belşug, o să se facă vinul. Să ne lase să aducem la vânzare aici, că îi dăm ieftin şi sunt buni!", ne spune supărată aceeaşi bătrână, aflată într-un microbuz, în timp ce scotea dintr-o sacoşă de sub torpedou câţiva struguri pregătiţi „pentru copii".

  Basarabenii se mândresc cu recolta lor de struguri, dar sunt supăraţi că nu o pot vinde în România.

Basarabenii susţin că aduc câţiva struguri în România, pentru rude. Foto: Cosmin Costache

În mod bizar, circa o oră mai târziu, duba în care se afla basarabeanca intra de pe drumul dinspre vamă direct în piaţa de pe Calea Prutului.

Obişnuiţi să cumpăraţi alimente de la cetăţenii moldoveni?

Anica Domniţeanu, 65 ani

Anica Domniţeanu


„Da, este mult mai ieftin decât la noi. Mai ales când cumpăr cantităţi mai mari, iau de la ei."

  Nedela Dumitrescu, 55 ani 

Nedela Dumitrescu


„Da, obişnuiesc să cumpăr de la ei, pentru că au marfă bună şi ieftină comparativ cu a noastră."

 Ion Chiburliu, 67 ani

Ion Chiburliu

„E de două ori mai ieftin, vin des să cumpăr de la ei, mai ales când iau mai multă marfă."

 Valeria Zamfir, 65 ani

valeria zamfir

„Am cumpărat de la ei, că fac aprovizionarea. Nu vin tot timpul, dar sunt mulţumită, cred că am ieşit bine cu banii."

 Iulian Grama, 48 ani

iulian grama


„E mai ieftin, într-adevăr, dar nu obişnuiesc să cumpăr de la ei. Merg de obicei la ai noştri, la magazin."

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite