Vrei să lucrezi în străinătate? Ai grijă ce oferte primeşti, ai putea deveni victima traficanţilor de carne vie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai multe victime ale traficanţilor ajung în stradă.
Cele mai multe victime ale traficanţilor ajung în stradă.

Tot mai multe femei, dar şi bărbaţi şi copii ajung să fie exploataţi de traficanţii de persoane. Majoritatea victimelor sunt „exportate" în ţări ale Uniunii Europene. Galaţiul, ca şi celelalte judeţe ale Moldovei, este printre zonele de unde sunt recrutate cele mai multe persoane care ajung să se prostitueze.

Tânără, 14 - 25 de ani, studii gimnaziale sau medii, fără ocupaţie şi condiţie materială precară. Este profilul femeii care, de bunăvoie sau amăgită de promisiunea unui loc de muncă în străinătate, venită din partea unui prieten, cunoştinţă, vecin sau rudă, pleacă peste hotare şi ajunge să fie ţinta abuzurilor sexuale. Cu alte cuvinte, în loc să fie menajeră sau bonă, ajunge să se prostitueze la marginea trotuarului, în cluburi sau în locuinţe private.

Potrivit bilanţului semestrial al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), în primele şase luni ale lui 2011, numărul românilor exploataţi sexual a fost de 264, dintre care 253 femei şi 11 bărbaţi. În cazul exploatării sexuale, vârsta victimelor este cu mult mai mică decât a victimelor exploatate pentru muncă, iar jumătate din victimele exploatate astfel în primul semestru al anului 2011 au fost minore.

  Autorităţi implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane din Galaţi, Brăila şi Vrancea s-au întâlnit ieri la Galaţi.

Masa rotundă

Riscurile de a deveni o victimă a traficanţilor de carne vie sunt cu atât mai mari cu cât „ţinta" vizată se încadrează într-un dintre următoarele situaţii:

- are statut de migrant ilegal sau se află pe teritoriul altui stat fără a deţine documentele adecvate de şedere;
- este însărcinată sau prezintă o dizabilitate ori o boală mentală;
- este dependentă de droguri sau alte substanţe;
-are o capacitate limitată de discernământ datorată vârstei sau unei afecţiuni medicale;
-infirmitate, persoană cu handicap fizic sau mental;
- se află sub controlul unei persoane cu autoritate;
- se află într-o situaţie precară din punct de vedere social sau de orice altă natură.

Galaţiul, furnizor de fete la export

Judeţul Galaţi, la fel ca majoritatea judeţelor din Moldova, este o zonă în care traficanţii acţionează cu scopul precis de a racola tinere care să îngroaşe rândurile prostituatelor din ţări precum Italia, Spania, Germania, Cehia sau Grecia.

Sub presiunea unor constrângeri între care primează abuzul emoţional, urmat de abuzul fizic şi de abuzul sexual, tinerele sunt duse în străinătate şi obligate să „producă". Sunt multe cazuri însă în care femeile pleacă de bună voie, ştiind din start ce gen de activităţi vor presta peste graniţă.

Deşi numărul victimelor identificate de autorităţile române este în continuă creştere, paradoxal, numărul persoanelor traficare care dau declaraţii şi depun plângere. Au la dispoziţie, prin lege, un termen de 90 de zile să se gândească, timp în care pot fi internate în adăpost, unde beneficiază de cazare, masă, asistenţă medicală şi programe de calificare profesională.

„Acest termen de reflecţie de 90 de zile este foarte periculos în instrumentarea dosarelor, deoarece inculpaţii pot scăpa de răspundere cu privire la faptele săvârşite faţă de respecriva parte vătămată. Este vorba de un termen de trei luni, în care, în lipsa declaraţiilor, nu putem aduna şi administra probe", recunoaşte procurorul Sorin Cărare, din cadrul DIICOT Galaţi.

Ceea ce trebuie să ştie persoanele care au fost abuzate în această manieră este faptul că asistenţa şi protecţia nu este permanentă.

  Procurorul Sorin Cărare  - DIICOT Galaţi (dreapta)

Procurorul Sorin Cărare

„Foarte puţine persoane acceptă să fie internate în centru. În centru li se oferă cazare, masă, asitenţă medicală, dar după expirarea termenului de 90 de zile, dacă nu depun plângere, nu mai beneficiază de nimic. Victimele care acceptă să depună mărturie pot sta în centru cât timp urmează cursuri de recalificare şi beneficiază de ajutor în ceea ce priveşte întocmirea actelor", precizează Cornelia Crişan, inspector de specialitate în cadrul Agenţiei Nationale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi.

Anul acesta, în adăpostul pentru persoane adulte traficate din Galaţi au ajuns doar trei gălăţence şi două femei din Brăila.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite