Taximetrie cu dispecerate-fantomă. Vezi aici cum încalcă taximetriştii legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numerele de telefon ale unor dispecerate, care nu există în realitate, inscripţionate pe taxiuri, sunt „momeala" pentru călători. Consiliul Local urmează să aprobe un nou regulament pentru desfăşurarea activităţii de dispecerizare a serviciilor de transport în regim taxi.

Numeroase taxiuri circulă prin Galaţi având inscripţionate siglele unor dispecerate inexistente pentru ca proprietarii maşinilor să inducă în eroare călătorii şi să-i determine astfel să apeleze la serviciile lor.
„Un dispecerat trebuie să funcţioneze cu cel puţin patru dispeceri, dar ei au doar unul singur, şi acesta angajat patru ore pe zi. Ce fel de dispecer este ăsta?", ne-a declarat Silviu Cârlan, şeful Camerei Taximetriştilor din Galaţi.
Un dispecerat care funcţionează conform legii trebuie să se înregistreze cu cheltuieli lunare de peste 10.000 de lei, în timp ce dispeceratele fantomă, cărora li se face reclamă pe taxiuri, costă doar 150 de lei pe lună.
Mai mulţi taximetrişti ne-au declarat sub protecţia anonimatului că sunt nevoiţi să trăiască la limita subzistenţei doar pentru că anumiţi proprietari de taxiuri afişează sigle de dispecerate cu tarife de 1,3 lei pe kilometru.
Consiliul Local Galaţi va adopta un nou regulament privind taximetria, regulament care va avea în vedere şi modul de organizare şi funcţionare a dispeceratelor.
Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a „Adevărul" (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite