Moaştele Sfântului Andrei şi icoana Sfântului Nectarie au adus alinare bolnavilor de la Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujba a avut loc în Sala de Marmură
Slujba a avut loc în Sala de Marmură

În ziua în care Biserica Ortiodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Nectarie, la Spitalul de Urgenţă din Galaţi a avut loc un maslu la care au fost aduse moaştele patronului spiritual al unităţii medicale precum şi icoana sfântului Nectarie, despre care se spune că vindecă boli grave.

Zeci de cadre medicale şi pacienţi s-au strâns ieri în Sala de Marmură a Direcţiei de Sănătate Publică pentru a participa la maslul oficiat de un sobor de preoţi, după cum este obiceiul, în fiecare an, pe data de 9 noiembrie.

Prilejuită de sărbătoarea Sfântului Nectarie, dar şi de cea a Sfântului Ap. Andrei, patronul spiritual al spitalului şi al municipiului Galaţi, slujba a avut menirea de a da prilejul angajaţilor unităţii medicale, dar mai ales celor aflaţi în suferinţă să se roage pentru sănătate.

După oficierea slujbei speciale, slujitorii Domnului au dus moaştele Sf. Ap. Andrei şi icoana cu chipul Sf. Nectarie, considerat a fi vindecător de cancer şi alte bolşi grave, în fiecare salon pentru ca cei bolnavi, care nu s-au putut deplasa, să aibă posibilitatea de a se închina.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite