Un fost candidat la Senat acuză justiţia de abuz: „Sunt ţinut în puşcărie fără temei legal!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Gheorghe Balâc, condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, acuză din puşcărie judecătorii că îi refuză în mod nejustificat eliberarea de după gratii.

Fostul candidat la Senatul României şi Primăria Galaţi susţine că a îndeplinit termenul pentru eliberarea condiţionată, însă toate cererile sale au fost respinse.

Mită pentru magistrat


Tribunalul Galaţi şi apoi Curtea de Apel au ajuns la concluzia că omul de afaceri este vinovat de cumpărare de influenţă după ce a încercat în perioada 15 septembrie-21 noiembrie 2008 să ofere 500.000 de lei unui magistrat de la Tribunalul Galaţi pentru a câştiga un proces aflat pe rolul secţiei comerciale a instanţei. Balâc îi oferise 150.000 de lei drept recompensă şi unei grefiere care urma să intermedieze „afacerea". Judecătorii resping acuzaţiile lui Gheorghe Balâc şi precizează că acesta nu este victima unui abuz.


„Domnul Balâc a depus o cerere la Curtea de Apel Galaţi, prin care cerea aplicarea legii penale mai favorabile. Asta înseamnă că dacă recunoşti fapta de care eşti acuzat, beneficiezi de o reducere cu o treime a pedepsei. Domnul Balâc nu poate beneficia de prevederile acestei legi pentru că a intrat în vigoare după ce fusese condamnat. În plus, mai are o condamnare de cinci ani pentru tentativă de înşelăciune şi nu cred că îndeplineşte condiţiile pentru eliberarea condiţionată", ne-a declarat judecătorul Marcian Istrate, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi.

Acuzat şi de evaziune
Omul de afaceri este judecat în prezent şi pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că în perioada 2006-2009 nu a plătit impozitele şi contribuţiile către bugetul de stat şi a cauzat astfel un prejudiciu de 24.178 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite