Şcoala „Emil Gârleanu” va fi reabilitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 100 de ani în care la Şcoala specială „Emil Gârleanu" din Galaţi s-au făcut doar cârpeli, a venit momentul unei reabilitări generale şi a unei dotări cu tot ceea ce este necesar pentru accesul la educaţie al elevilor cu dizabilităţi.

Vorbim despre un proiect european scris şi cofinanţat de Consiliul Judeţului Galaţi prin care la această şcoală vor ajunge peste opt milioane de lei, totul pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene pentru copiii cu dizabilităţi şi cei proveniţi din medii sociale vulnerabile.
„Vom face o extindere a clădirii, vom investi în baza materială şi vom promova cele mai eficiente modalităţi de îngrijire, educaţie şi integrare în societate a acestor copii cu nevoi speciale", spune managerul de proiect Eugen Chebac.
Altfel spus, pe lângă lucrările efective de extindere, vor ajunge la Şcoala „Emil Gârleanu" obiecte de mobilier, aparate de uz-casnic, aparatură audio-video, echipamente pentru atelierele şcolare, articole sportive şi chiar aparate şi accesorii pentru grădinărit, care îi vor ajuta pe copii să înveţe mult mai uşor.
La momentul la care a fost gândit acest proiect de reabilitare, nu exista fenomenul comasării şcolilor. Acum, se discută din ce în ce mai mult despre această măsură şi nu este exclus ca, în curând, Şcoala „Emil Gârleanu" să „înghită" şi Şcoala Specială „Constantin Pufan".

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite