Hotărârile instanţelor gălăţene sunt redactate cu mare întârziere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţenii care au câştigat procese în justiţie, precum şi avocaţii acestora, se plâng de lentoarea cu care le sunt eliberate copii după hotărârile judecătoreşti sau cu care acestea sunt investite cu formulă executorie.

În unele cazuri trec chiar şi două luni din momentul în care hotărârea judecătorească devine definitivă şi până când părţile în proces sau acocaţii acestora intră în posesia ei.

„Este vacanţă judecătorească şi personalul este redus, dar nu este normal să se întâmple asta. Trebuie să se facă ceva pentru urgentarea procedurilor de eliberare a hotărârilor judecătoreşti", ne-a declarat avocatul Romică Artene.

Un gălăţean care s-a judecat trei ani cu fosta soţie într-un proces de divorţ, ne-a declarat că a aşteptat mai bine de o lună de zile până când i s-a eliberat decizia judecătorească.
„Nu e nimeni pe aici. Eu trebuie să plec la muncă în Italia şi nu pot aştepta atât. Nu mi se pare normal ce se întâmplă", susţine Ionel Harabagiu (36 de ani), şofer.
Judecătorii susţin însă că termenele de eliberare a actelor sunt respectate.

„Din ceea ce ştiu eu, nu există întârzieri. De pildă, eliberarea unor copii ale hotărârilor judecătoreşti se face în două zile, iar după ce persoana merge la un executor judecătoresc, investirea cu formulă executorie se face în maxim 10 zile", ne-a declarat judecătoarea Diana Oancea, preşedintele Judecătoriei Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite