Pompier de la Descarcerare: „Răniţii care supravieţuiesc nu vor să ştie cine i-a scos dintre fiare”
0
Plt. adj. Marian Vieru are o experienţă de 20 de ani la Pompieri, fiind unul dintre cei care salvează oameni la accidentele cele mai grave. Pentru militarii care salvează vieţi psihicul de fier şi suportul familiei sunt singurele ajutoare care îi ajută să reziste în misiunile traumatizante.
Marian Vieru (39 ani) a păşit în lumea celor care se luptau cu focul imediat după Revoluţie, când a intrat pe poarta unităţii de pompieri de la Slobozia, ca militar în termen. Tot atunci a urmat şi Şcoala de Gradaţi şi în 1991, propaspăt liberat, nu a stat prea mult printre civili şi s-a angajat la Unitatea de Pompieri din Galaţi.
"Ca pompier, cele mai grele misiuni la care am participat mi s-au părut cele de la inundaţii. Nu am ratat niciuna, din 2005 până la cele de la Tecuci, în 2007. E o meserie grea, ştii când pleci dar nu ştii niciodată când te întorci, dar trebuie să o facă cineva şi pe asta", povesteşte plt. adj. Marian Vieru.
Pionier la şcoala de descarcerare
În anul 2000, când asistenţa medicală de urgenţă de la Galaţi era asigurată exclusiv de Ambulanţă, la Târgu Mureş lua fiinţă prima unitate SMURD din ţară. Serviciul, destinat intervenţiilor şi asistenţei de complexitate sporită, l-a atras şi pe Marian Vieru, chiar dacă la acele vremuri nu se întrezărea, în oraşul de la malurile Dunării, perspectiva unei asemenea unităţi.
„Am urmat la Târgu Mureş cursurile de prim ajutor şi descarcerare, care practic m-au calificat pentru ceea ce fac acum. Nu oricine poate face asta, îţi trebuie mult sânge rece şi un psihic puternic şi mai ales trebuie să îţi placă ceea ce faci. Altfel nu rezişti", completează subofiţerul, care în 2007 a fost printre primii recrutaţi la SMURD Galaţi, la grupa de descarcerare.
Salvatorii fără nume
În patru ani, a pierdut şirul accidentelor la care a scos oameni, vii sau morţi, dintre maşinile devenite ghem de fiare. Deşi fiecare intervenţie are regulile ei nescrise - sânge rece, tărie de caracter, viteză de reacţie - există în fiecare situaţie ceva care îşi pune o amprentă de neşters asupra psihicului salvatorilor.
Culmea, cele mai dramatice situaţii sunt accidentele cu victime vii, unde echipajul de descarcerare trebuie să se mişte cu precizie de ceas elveţian fără a se arăta afectat de plânsete, gemete, rugăminţi şi dureri.
„Un caz deosebit a fost un accident la Slobozia Conachi. Au fost atunci trei morţi, dar foarte greu a fost să scoatem şoferul camionetei implicate, care era prins între portieră şi copac. A trebuit practic să tăiem maşina. Un alt caz greu, care m-a marcat, a fost cel în care a trebuit să îl descarcerez pe un fost militar al meu. Mi-a zis dintre fiare: „Nu mă lasa să mor, salvează-mă!". A fost cumplit", îşi aminteşte militarul.
Cu toate că a salvat sute de vieţi, niciuna dintre victimele care a supravieţuit nu l-a căutat vreodată.
„Misiunea noastră este să îi scoatem vii şi să ducem la spital. Ne mai interesăm la doctori despre starea lor, dar invers nu s-a întâmplat niciodată. Răniţii care supravieţuiesc nu întreabă despre cei care i-au scos dintre fiare", afirmă Marian Vieru.
Fără suport profesionist
În ciuda misiunilor dificile, cu o încărcătură psihică extremă, Marian şi colegii săi nu beneficiază de ajutorul unui psiholog.
„Ei vin în contact cu atâtea situaţii care îi marchează psihic şi peste care trebuie să treacă rapid, pentru a fi gata pentru noi misiuni. Din păcate, noi nu avem un psiholog în unitate, postul pentru această specilizare fiind unul dintre cele 15 neocupate", precizează cpt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
În aceste condiţii, singurele remedii pentru a face faţă situaţiilor de-a dreptul traumatizante sunt psihicul de fier şi ajutorul din partea familiei.
Se încarcă comentariile...
