Asalt la fosta fabrică de sucuri. Doi tineri au sărit gardul ca să fure fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au fost prinşi de poliţiştii care i-au atras atenţia agentului de pază cu privire la prezenţa intruşilor în incinta sovietăţii comerciale. Ei sunt cercetaţi pentru furt calificat.

Prezenţa celor doi tineri puşi pe furat în incinta SC Bologa SRL, aflată pe teritoriul fostei fabrici de sucuri din Galaţi, a fost observată de o patrulă a Poliţie Locale care trecea întâmplător pe bulevardul George Coşbuc.

Oamenii în uniformă i-au văzut pe intruşi cum săreau gardul şi l-au alertat pe agentul de pază al WBC, aflat într-o cabină de control. În urma verificării curţii societăţii şi a unei hale componente, poliţiştii au dat de urma celor doi hoţi, un gălăţean de 15 ani şi unul de 22 de ani, care dezasamblau părţi componente dintr-o presă, cu ajutorul unui levier şi a unui ciocan.

Cei doi reuşiseră să mai demonteze o maşină de spălat veselă şi tăiaseră 15 metri de cablu de înaltă tensiune cu inserţie din aluminiu, de la nişte utilaje aflate într-o hală. Tinerii au spus că vroiau să vândă bunurile furate la un centru de colectare a fierului vechi. Ei au ajuns însă la Secţia 4 Poliţie, unde li s-a deschis dosar penal pentru furt calificat şi riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între trei şi 15 ani.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite