Turism cu mâncare stricată şi lenjerie ruptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preparate din carne expirate, lenjerii de pat sfâşiate şi mizerie, asta au găsit comisarii Protecţiei Consumatorului în unităţile de cazare din Galaţi. În urma controlului, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale. Cinci dintre marii operatori de turism din oraş trebuie, acum, să verse la buget 15.000 lei.

Serviciile de cazare din unităţile turistice din municipiul Galaţi lasă de dorit. Un control al Protecţiei Consumatorului, desfăşurat în perioada 5 iulie-15 august, a scos la iveală nereguli grave. Au fost verificate 11 unităţi, din care şapte au fost găsite cu deficienţe în privinţa calităţii serviciilor de cazare.

Alimente alterate

Conform directorului Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC), Viorica Colgiu, s-au găsit preparate culinare cu data durabilităţii minimale de consum depăşită la pulpe congelate şi muşchi Azuga, mălai, griş, condimente şi ceai de mentă. De asemenea, sortimente din carne porc (muşchi, cotlet, pulpă), carne de pasăre (pulpe şi piept), peşte (file, şalău, păstrăv) nu aveau niciun element de identificare şi caracterizare.

Comisarii au mai constatat lipsa termometrelor pentru măsurarea temperaturii în spaţiile frigorifice de depozitatre, iar în bucătărie erau ustensile (tăvi, strecurătoare şi tocător) cu uzură avansată.

Şi la capitolul igienă au fost găsite deficienţe.

Camerele nu erau igienizate corespunzător. De exemplu, s-a găsit praf pe pervaz, în spatele televizorului şi în baie. Lenjeria de pat era ruptă şi mocheta murdară. Totodată, lipseau cuverturile pentru pat, telefonul în cameră şi becurile de la veioze.

Conform aceleeaşi surse, în unităţile de cazare verificate nu erau expuse la loc vizibil, denumirea, tipul şi însemnele privind categoria de clasificare a unităţii turistice. Nu existau informaţii provind serviciile suplimentare oferite turiştilor şi tarifele pentru cele cu plată.

„S-a dispus măsura de scoatere din uz a 31 kilograme produse, în valoare de 904 lei. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, din care cinci dintre amenzi însumează 15.000 lei"
, a precizat directorul OJPC.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite