Salvează vieţi cu arma şi cu sângele/Vezi poveştile câtorva jandarmi care donează an de an la Centrul de Transfuzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 100 de jandarmi din judeţul Galaţi sunt prinşi, în aceste zile, într-o campanie de donare de sânge menită să suplimenteze rezervele Centrului de Transfuzii, dar şi să atragă în acest demers cât mai mulţi oameni. Majoritatea militarilor fac aacest gest an de an, încă de la lansarea campaniei.

De trei ani, în fiecare toamnă, jandarmii din Galaţi lasă pentru câteva ore armele în rastel şi se dedică unui alt mod de ajutorare a semenilor pe care au menirea de a-i apăra în viaţa de zi cu zi. Campania „Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează sânge!", iniţiată de Jandarmeria Română, îi mobilizează pe purtătorii de uniformă să facă încă un gest pentru cei în nevoie.

De patru ani jandarm, de patru ani donator

Plutonierul Cătălin Căldare are 28 de ani şi de patru ani este luptător în cadrul Jandarmeiei Galaţi. Tot de atunci, a început să îşi dea şi sângele la Centrul de Transfuzii din Galaţi, fiind unul dintre cei mai de bază donatori din rândul jandarmilor gălăţeni. Ieri, la prima oră, împreună cu alţi 39 de colegi, s-a prezentat la centru pentru a-şi duce la îndeplinire crezul că menirea sa este să îşi ajute, în orice fel, semenii.

„Sunt motivat de sentimentul că trebuie să îi ajut pe alţii. Mulţi vin să doneze pentru bani, dar nu asta trebuie să fie motivul. Multe vieţi pot depinde de astfel de gesturi. Mulţi nu donează pentru că probabil că le este frică de ace, sau că ar putea fi dureros. Nu este!", ne-a asigurat Cătălin Căldare înainte de a intra în sala de recoltare.

Şi plutonierul Mugurel Onose este un donator dedicat.

„Eu donez de trei ani, odată pe an. Vin la donare cu conştiinţa că sângele meu ar putea fi folositor unei persoane în nevoie, nu contează recompensa. Am fost în situaţia să donez direct, pentru tatăl unui coleg", ne-a spus Mugurel Onose.

Varietate de grupe sanguine în Galaţi

Campania Jandarmeriei este binevenită pentru Centrul de Transfuzii, care îşi vede astfel rezervele de sânge consolidate, mai ales că vara este o perioadă mai săracă din punct de vedere al donatorilor.

„Din statistici rezultă că în timpul toamnei, în urma unor astfel de acţiuni, creşte numărul donatorilor, motivaţi de exemplul jandarmilor. Acţiunea mai este binevenită şi pentru că la nivelul Galaţiului este o populaţie cu o diversitate mare de grupe sanguine. Chiar avem o cerere de la Spitalul Universitar de la Bucureşti pentru câteva pungi, care vor pleca în urma acestei acţiuni", ne-a declarat doctorul Camelia Stoichicescu, directorul Centrului de Transfuzii Galaţi.


Campania durează până pe 4 noiembrie. În cadrul ei donează sânge 90 de jandarmi şi 30 de angajaţi ai societăţii de transport public local, Transurb SA.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite