Reglare de conturi ca în vestul sălbatic/Un gălăţean a dat foc unei gopodării în contul unei datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gospodăria a ars ca o torţă.
Gospodăria a ars ca o torţă.

Un bărbat din Cuza Vodă şi-a văzut distrusă toată agoniseala din acest an după ce un vecin furios i-a dat foc la provizii, supărat că nu îşi primise înapoi o datorie de câteva zeci de milioane de lei vechi.

Ion A., un localnic din comuna Cuza Vodă, a tras o sperietură soră cu moartea după ce, în urmă cu două nopţi, şi-a văzut gospodăria cuprinsă de flăcări. Speriat că va arde de viu în casă, omul a sunat la pompieri, echipajele de intervenţie din Pechea luptându-se mai multe ore cu focul, deoarece acesta cuprinsese înclusiv o cantitate mare de furaje adúnate de proprietar de la câmp.

Odată lichidat incendiul, bilanţul distrugerilor s-a dovedit unul extrem de păgubos pentru gospodar: flăcările îi mistuiseră în totalitate mai mulţi baloţi de lucernă, ovăz, un saivan, cinci tone de porumb, o bucătărie de vară şi o magazie.

Poliţiştii Secţiei 2 Smârdan, puşi în faţa acestui dezastru, au încercat să afle ce ar fi putut determina această situaţie. Soluţia le-a oferit-o chiar Ion A., care le-a spus că este certat cu un vecin de la care împrumutase în urmă cu ceva vreme 4.800 de lei, şi căruia un îi mai restituise banii. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că focul fusese pus intenţionat chiar de creditorul Tudorel A., de 27 de ani, care a recunoscut că a vrut să se răzbune.

Bărbatul va trebui acum să dea socotoeală în faţa legii, lui fiindu-i întocmit dosar penal pentru distrugere. Tudorel A. va trebui, de asemenea, să îiplătească lui Ion A. 6.000 de lei, valoarea pagubelor produse prin incendiere.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite