Vrei să nu fii atacat de hoţi în casă, pe stradă sau în autobuz? Vezi aici cele mai bune metode de a te feri de ei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În „Săptămâna prevenirii criminalităţii", gălăţenii au ocazia să afle direct de la poliţişti cum evita să devină victime ale hoţilor, indiferent unde acţionează aceştia. O atenţie specială le-a fost acordată vârstnicilor.

Oricine poate deveni victimă a hoţilor, îndiferent că se află pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în alte locuri publice sau chiar în propria locuinţă. A şti cum să te aperi de infractori este esenţial, iar câteva reguli „de aur" anti-victimizare le sunt zilele acestea împărtăşite gălăţenilor chiar de către oamenii legii, chemaţi de cele mai multe ori în ajutor abia după ce fapta s-a consumat.

În prima zi a campaniei denumită generic „Săptămâna prevenirii criminalităţii" poliţiştii s-au aflat în zonele cu aflux mare de cetăţeni pe care i-au informat în privinţa prevenirii furturilor din locuinţe şi din autoturisme. O atenţie specială a fost acordată gălăţenilor care locuiesc la bloc, dat fiind faptul că multe furturi din locuinţe sunt comise în astfel de imobile. Poliţiştii au organizat întâlniri cu preşedinţi şi administratori ai asociaţiilor de proprietari.

„Cu această ocazie au fost dezbătute aspecte referitoare la măsurile de autoprotecţie ce trebuie adoptate pentru a împiedica sau zădărnici pătrunderea infractorilor în locuinţe şi rolul activ pe care trebuie să-l manifeste aceştia pentru sprijinirea poliţiei", ne-a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Nu în cele din urmă, o categorie vulnerabilă este cea a vârstnicilor, cărora poliţiştii le atrag atenţia că sunt susceptibili să devină ţinte preferate ale hoţilor din cauză ca au o capacitate redusă de reacţie şi uneori chiar de informare.

Iată principalele măsuri de autoprotecţie


• Nu lăsaţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit sau alte instrumente de plată, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.).
• Pentru a evita un musafir nedorit, verificaţi dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute.
• În aglomeraţie, ţineţi poşeta, geanta sau borseta cu încuietoarea sau fermoarul spre corp.
• Pentru a evita să deveniţi ţinta unor tâlhării adoptaţi o ţinută decentă şi un comportament rezervat, încercând să nu afişaţi în mod ostentativ obiecte de valoare (bijuterii, telefoane mobile etc.).
• La intrarea în imobil fiţi foarte atent pentru a observa prezenţa unor persoane dubioase în hol sau în spaţiile întunecate.
• Manifestaţi prudenţă atunci când folosiţi telefonul mobil în spaţii publice; puteţi deveni foarte uşor ţinta infractorilor.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite