Din cauza lipsei de fonduri, căminele Universităţii Dunărea de Jos vor fi doar cârpite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an, Ministerul Educaţiei n-a alocat niciun ban pentru îmbunătăţirea condiţiilor de cazare a studenţilor. Muncitorii angajaţi de Universitatea Dunărea de Jos vor face doar câteva reparaţii de strictă necesitate.

În acest an, Universitatea Dunărea de Jos trebuie să se descurce cu forţele proprii pentru a pregăti căminele pentru noul an de studii. Din lipsă de bani, instituţia a strâns cureaua, estimând cheltuielile la circa 500.000 lei noi. Pentru comparaţie, la ultima renovare, în 2008, s-au cheltuit de aproape zece ori mai mult- 6.000.000, bani care au fost alocaţi de Ministerul Educaţiei.

„Anul acesta nu s-au mai alocat bani de la Minister, aşa că ne descurcăm cum putem. Ne-ar fi plăcut să facem şi anveloparea clădirilor, să schimbăm instalaţiile electrice peste tot", a declarat Cezar Bichescu, director al Direcţiei Administrare Cămine Cantine de la Universitatea Dunărea de Jos.

În căminul IB al Facultăţii de economie locuiesc familii de studenţii masteranzi cu copii. Pentru că instalaţiile electrice sunt depăşite, scurtcircuitele au loc foarte des.

„Instalaţia e varză. Nu face faţă nevoilor noastre. Prizele în camera sunt stricate", spune studenta Georgiana, o tânără mămică de 26 de ani, care mai aşteaptă un copil.

În acest an, doar căminul de alături, IA beneficiază de schimbarea instalaţiilor electrice.

Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a „Adevărul" (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite