Stiri din Galati

Culmea tupeului! Două asistente medicale care cereau bani pentru dosare de pensionare nu aveau drept de liberă practică

6 decembrie 2011, 02:00 |  Autor: Mariana Constandache | 

Cuvinte cheie: galaţi, asistente, arestare, mită, fals, abuz, DNA, spital, dosare, pensie, handicap, drept de liberă practicp,

 Ofiţerii DNA au venit la Galaţi pentru a face flagrantul.

Ofiţerii DNA au venit la Galaţi pentru a face flagrantul.

 

Două cadre medicale au fost arestate după ce au încercat să mituiască un ofiţer la Direcţiei Generale Anticorupţie, ca să scape de un dosar penal. Acuzate de fapte în legătură cu serviciul, asistentele nu aveau, potrivit Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, voie să profeseze.

Întreaga poveste a început odată cu reclamarea la Parchet a asistentei medicale Adriana Ionescu, de la Spitalul de Urgenţă şi a asistentei Luminiţa Gabriela Tirim, de la Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.

Cele două erau acuzate de diverşi gălăţeni care încercaseră să-şi facă dosare de pensionare de faptul că le condiţionau emiterea actelor de plata unor sume consistente de bani.

Cercetate pentru fals, uz de fals şi abuz în serviciu, asistentele au simţit că nu vor scăpa de puşcărie, aşa că au strâns 50 de mii de lei pe care i-au oferit unui subcomisar de la Direcţia Generală Anticorupţie, pentru ca acesta să le ajute să scape de dosar.

„La data de 25 noiembrie 2011, din suma totală promisă, una dintre inculpate i-a dat denunţătorului (n.r. ofiţerul DGA) suma de 10.000 lei. De asemenea, la data de 1 decembrie 2011, inculpatele au dat denunţătorului suma de 6.000 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante", ne-a declarat Gabriela Balaban, reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Practică ilegal profesia

Potrivit Danielei Artimof, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România - filiala Galaţi, numele celor două asistente - Adriana Ionescu şi Luminiţa Gabriela Tirim - nu apare în baza de date a organizaţiei profesionale care dă dreptul de liberă practică pentru cei din branşă.

"Adriana Ionescu nu apare cu numele actual în baza noastră de date şi nici în cea a Spitalului de Urgenţă, ceea ce echivalează cu faptul că nu are drept de practică pentru numele Ionescu. Am identificat-o cu numele de Axente, dar baza de date de reactualizează lunar şi ea era obligată prin lege să comunice orice schimbare de nume. În ceea ce o priveşte pe Tirim, nu a figurat niciodată la noi, din 2004, de când este ordinul. În lipsa dreptului acordat de noi, niciun absolvent de şcoală sanitară nu poate profesa", ne-a declarat preşedintele OAMMR - Galaţi.

Potrivit sursei citate, în ceea ce o priveşte pe Adriana Axente (Ionescu), dreptul acesteia de liberă practică este suspendat pe durata arestului preventiv. În ceea ce o priveşte pe Luminiţa Gabriela Tirim, aceasta riscă un nou dosar penal, pentru practicarea fără drept a unei profesii.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Asistentele care au întocmit dosare de pensionare unor falşi handicapaţi au fost condamnate la un an de închisoare

    Adriana Ionescu şi Luminiţa-Gabriela Tirim au fost trimise în judecată pentru că au încercat s ...

    Dascălii nominalizaţi în campania „Profesorii cu care Galaţiul se mândreşte“

    În urma nominalizărilor făcute de cititori pe site-ul galati.adevarul.ro, redacţia „Adevărul", ...

    Membrii clanului Bua au fost eliberaţi din arest. Ei nu au voie să părăsească ţara

    Aurel Bulgaru, Gheorghe Feraru, Culai Dobrică, Maximilian Bulgaru, Tonel Feraru, Mihalache Dobr ...

    Dosar penal pentru 15 kilograme de peşte

    Trei bărbaţi au fost prinşi braconând pe malul râului Jijia în localitatea ieşeană Cotu Mori. ...

    Naşul TV, lansare pe 20 aprilie

    Odată cu încheierea subscripţiei publice, Radu Moraru este gata să dea drumul la emisie. ...

    Investiție de criză la Huși: tobogan din banii UE, scump cât un Ford Focus FOTOGALERIE

    Parc de lux la marginea oraşului vasluian Huşi, cu tobogane de mii de euro, cişmele, infochioş ...

    Pomanagii "profesionişti" îşi cară cu taxiul bogata agoniseală din cimitir

    Spre marea dezamăgire a fruntaşilor gălăţeni ai acestei etnii, anul acesta, Duminica Tomii şi p ...

    Asistentele cercetate în cazul pensionării unor falşi handicapaţi nu vor face închisoare pentru dare de mită

    Adriana Ionescu şi Luminiţa-Gabriela Tirim, trimise în judecată pentru că au încercat să mituia ...

    Corupţie recunoscută, pe jumătate iertată. Dumitru Mirică, de la Finanţe, a scăpat cu opt luni de închisoare pentru luare de mită

    În calitate de şef al serviciului Contestaţii la DGFP, a cerut administratorului unui magazin d ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole