Scandalagii şi cerşetorii au fost amendaţi de jandarmi de Zilele Galaţiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţie a jandarmilor.
Intervenţie a jandarmilor.

În perioada sărbătorilor oraşului, jandarmii au fost în stradă pentru întărirea sistemului de ordine publică. Ei au dat zeci de sancţiuni, majoritatea amenzi, unor persoane care au încălcat legea făcând scandal sau nerepectând reglementările în vigoare privind comerţul stradal.

De Zilele Galaţiului, când majoritatea locuitorilor urbei au ieşit pe străzi pentru a se plimba, a vizita standurile meşteşugarilor sau pentru distracţie în jurul tarabelor cu vin fiert şi mitei, jandarmii au împărţit cu dărnicie amenzi acolo unde au depistat nereguli. Forţele de ordine prezente în locurile aglomerate au aplicat 42 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.500 de lei.

„Majoritatea amenzilor au fost date la Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire, a ordinii şi liniştii publice, dar şi la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite", precizează cpt.Costin Barbu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.

Printre cei amendaţi s-au numărat persoanele care au comis gesturi obscene în public, au proferat injurii sau expresii jignitoare sau i-au ameninţat pe alţii cu acte de violenţă.

Nu au scăpat de sancţiuni nici cerşetorii care şi-au făcut loc prin mulţime, apelând la bunăvoinţa petrecăreţilor, dar nici cei care au fost prinşi consumând băuturi alcoolice în locuri publice, altele decât cele amenajate în acest scop.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite