Cei doi şoferi au fost opriţi în trafic de echipaje ale Poliţiei Rutiere, la Tudor Vladimirescu şi la Tuluceşti. Agenţii de Circulaţie vor afla cu exactitate ce alcoolemii aveau conducătorii auto în urma analizelor de sânge.
Şoferii care au riscat şi s-au urcat la volan după ce au băut cantităţi apreciabile de alcool nu au luat în considerare faptul că poliţiştii de la Circulaţie lucrează şi duminica, fiind chiar mai mult cu ochii după conducători auto "ameţiţi" decât în alte zile.
Primul care a aflat că aşa este a fost un bărbat în vârstă de 42 de ani din Hanu Conachi, oprit în trafic la Tudor Vladimirescu. Tudorel P. a fost invitat să prezinte actele şi cum din gesturi şi vorbire părea că a consumat ceva substanţe interzise, poliţiştii i-au pus fiola. Testarea cu aparatul Drager a evidentţait faptul că şoferul avea o alcoolemie de 0,87 la mie, peste limita minimă de la care băutura la volan devine penală.
Tudorel P. a fost nevoit să îşi întrerupă călătoria, el fiind preluat de poliţişti şi dus la Spitalul de Urgenţă, pentru a i se rocolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Bărbatul este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Pentru aceeaşi faptă va trebui să dea soloteală şi Dan A., de 41 de ani, din Galaţi, care a fost oprit în trafic de un echipaj aflat în misiune pe DN 26, la Tuluceşti.
În urma testării cu etilotestul, a reieşit că gălăţeanul avea o alcoolemie în aerul expirat de 1 la mie, cee-a ce i-a deschis drumul spre laboratorul de toxicologie al Spitalului de Urgenţă Galaţi, unde a lăsat o probă de sânge pentru ca poliţiştii să afle cât a băut înainte să se urce la volanul maşinii.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza