UPDATE Opt indivizi, audiaţi în urma descinderilor de dimineaţă/Suspectul principal escalada blocurile până la etajul 10 (VIDEO)
0În urma celor cinci percheziţii efectuate astăzi dimineaţă de poliţiştii de la Investigaţii Criminale şi de mascaţi, opt suspecţi de spargerea a 25 de apartamente din Galaţi au ajuns la Poliţie. Principalul suspect a recunoscut toate faptele.
UPDATE Ora 16.45
Dumitru are 32 de ani, este gălăţean şi face parte din lotul de opt indivizi ridicaţi astăzi de poliţie în urma decinderilor care au vizat prinderea autorilor mai multor furturi comise în municipiu în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012.
Suspecţii sunt bănuiţi că, printr-o metodă bine stabilită şi respectată cu sfinţenie, alegeau la întâmplare apartamentele şi unde vedeau că lumina era stinsă intrau în casele oamenilor şi furau în principal bijuterii, bani şi aparatură electronică, în special telefoane mobile.
"Am urcat şi până la etajul 10 prin tronson. Ma sprijineam de un perete cu spatele şi cu picioarele de celălalt. Intram pe geamul de la baie şi luam ce găseam. Am furat chiar şi mâncare, ce vroiam eu să mănânc. Nu am fost prins niciodată, pentru că dacă apăreau proprietarii, săream de la etaj. Am sărit şi de la 3, şi de la 7", ne-a povestit Dumitru despre modul său de acţiune, asigurându-ne în acelaşi timp că a acţionat mereu singur, fără complici.
Click aici pentru a vedea imagini cu bunurile furate!
Individul a început să comită şirul de 25 de fapte de care este acuzat imediat după ce a fost eliberat din puşcărie, el fiind încarcerat pentru fapte similate.
"Sunt orfan, nu am familie şi nici casă. Prima dată am ajuns în penitenciar la 17 ani şi atunci mi-am stricat viitorul. Am două meserii, de frizer şi tâmplar, dar nu am muncit niciodată. Unde să lucrez dacă atunci când am ieşit pe uşa puşcărie nu mi-a dat nimeni casă? Acum o să mă întorc la puşcărie, că nu am ce să fac. Tot mai bine în libertate, dar măcar acolo am unde să stau", îşi justifică Dumitru faptele. El urmează a fi reţinut şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
"În urma percheziţiilor de astăzi, poliţiştii au ridicat de la cele cinci locaţii verificate, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, parfumuri, bijuterii, precum şi un pistol tip Airsoft, un baston telescopic, două baionete, un pumnal şi mai multe cuţite. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaiţi, comisarul Cristina Tatulici.
Ora. 9.30
Cele cinci descinderi vizează căutarea de probe şi persoane în cazul a 20 de furturi din locuinţe comise prin escaladarea tronsoanelor de la blocuri şi spargerea geamurilor de la baie, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012.
Suspecţii avuţi în vizor de poliţişti sunt bănuiţi că au sustras bunuri de mare valoare, precum bani, bijuterii din aur şi aparatură electronică.
Vom reveni cu amănunte.