Stiri din Galati

Moarte suspectă a unui bebeluş în vârstă de o lună

2 februarie 2012, 00:30 |  Autor: Mariana Constandache | 

Cuvinte cheie: galaţi, adevărul, bebeluş, mort, deces, boală, oancea,

Bebeluşul a fost dus la morgă-

Bebeluşul a fost dus la morgă-

 

Nou-născutul a fost găsit mort de părinţii săi cu care dormea în acelaşi pat. Necropsia urmează să stabilească circumsanţele în care a decedat bebeluşul. Acesta nu fusese întregistrat la Primărie.

Potrivit medicilor de la Ambulanţă, cei care au constatat că bebeluşul nu reacţiona la niciun stimul au fost iniţial chiar părinţii acestuia, un cuplu sărac din comuna Oancea. Alarmaţi, oamenii au sunat la 112, echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă nemaiputând să mai facă nimic pentru cel mic.

„Părinţii au spus că bebeluşul a dormit cu ei în pat, deci varianta să fi murit de frig este din start exclusă. Rămâne ca necropsia să stabilească cauza care a provocat decesul nou-născutului", a precizat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Autorităţile locale din Oancea nu ştiau de existenţa copilului, naşterea lui nefiind înregsitrată. De asemenea, nici medicul de familie din comună nu îl avea în evidenţă pe bebeluşul provenit dintr-o familie care reprezintă un caz social.

Potrivit legii, după stabilirea cauzelor decesului, pe numele copilului va trebui întocmit un certificat de naştere pentru ca mai apoi să îi poată fi elibera certificatul de deces necesar înhumării.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Vasluienii au fost liniştiţi de Paşte. Puţine solicitări la ambulanţă, puţine internări la UPU

    Paradoxal, anul acesta, de sărbătorile pascale, vasluienii au dat dovadă de cumpătare, iar la U ...

    Moarte suspectă a unui bebeluş de 3 luni din Vaslui! Părinţii au fost găsiţi în stare de ebrietate! UPDATE

    Un bebeluş de doar 3 luni, din localitatea vasluiană Chirceşti Deal, comuna Micleşti, a fost gă ...

    Dinu Vamă îl vrea pe Adailton la Astra

    Preşedintele Astrei Ploieşti, Dinu Gheorghe, caută deja fotbalişti pentru noul sezon, în care e ...

    Un bebeluș a fost găsit mort în casă

    Un copil de trei luni a fost găsit mort în casă, în județul Vaslui. Dimineață a fost un apel la ...

    Mircea Lucescu, desfiinţat în Ucraina:"E o ruşine pentru Şahtior Donețk!"

    Cel mai titrat antrenor român, Mircea Lucescu a fost pus la zid în Ucraina, ajungând victima ri ...

    Din cauza băuturii, părinţii bebeluşului decedat vor rămâne fără copii

    Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui va solicita, astă ...

    Astăzi este ultima zi când pensionarii pot să îşi ia biletele de tratament

    Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Vaslui a anunţat că îi aşteaptă pe bătrânii din judeţ să vină să ...

    Copii încuiați în casă și lăsați fără mâncare

    Patru copii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani, din localitatea vasluiană Iana, au fost intern ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole