Stiri din Galati

O asistentă medicală de la Ambulanţă a fost bătută în timp ce resuscita un pacient

4 ianuarie 2012, 14:56 |  Autor: Mariana Constandache | 

Cuvinte cheie: galaţi, adevărul, asistentă, salvare, bătaie,

Echipajul se afla în misiune

Echipajul se afla în misiune

 

Incidentul s-a petrecut în casa unor romi de pe strada Universităţii. Două femei, rude ale unui tânăr care leşinase, i-au cerut asistentei care dădea primul ajutor să le ia tensiunea şi pentru că au fost rugate să aştepte au sărit la bătaie.

O angajată a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a fost agresată de rudele unui pacient la care se deplasase pentru a-i acorda primul ajutor.

„Incidentul s-a petrecut în casa unor romi de pe strada Universităţii, Unde echipajul se deplasase, în urma unei solicitări primite pe 112, să acorde prim ajutor unui tânăr care leşinase. În timp ce asistenta îşi făcea treaba, două femei i-au cerut să le ia tensiunea, că ele plătesc. Li s-a spus să aştepte şi atunci una dintre el a sărit şi a lovit-o pe asistentă cu pumnii, a tras-o de păr", ne-a precizat doctorul Mihai Polinschi, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Conflictul a fost aplanat de poliţiştii Secţiei 1, chemaţi în ajutor. Potrivit cms.Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, persoana care a agresat-o pe asistenta medicală a fost sancţionată cu un avertisment.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    De ce capacul toaletei trebuie închis

    Dacă nu obişnuim să închidem capacul toaletei înainte de a trage apa, riscăm să ne îmbolnăvim s ...

    Galaţiul, surclasat de Brăila la capitolul turism. Cauza principală a decalajului: starea jalnică în care se află Galaţiul

    Analiza cifrelor statistice privind numărul de turişti care au vizitat Galaţiul în anul trecut ...

    Opt bombe care ticăie în 2012 pun în pericol întreaga lume

    Proliferarea Primăverii Arabe spre sud, „orbanizarea” periferiilor Europei, posibila îndepărtar ...

    GALERIE FOTO Vezi cum arată celula de cinci stele a fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko

    Serviciul Penitenciar de Stat al Ucrainei a publicat pozele cu camerele de lux din Harkov, peni ...

    Gălăţean găsit mort în casă, într-un bloc din zona Portului

    Poliţiştii au fost anunţaţi de locatarii blocului A1 de pe strada Navelor, care au reclamat fap ...

    VOLUNTAR Un poliţist de la Judiciar îi ajută să-şi recapete darul vorbirii pe copiii care au suferit accidente grave

    Agentul şef Lucian Lungu, poliţist la Secţia 5, este, de doi ani, omul care îi ajută pe oamenii ...

    VIDEO Un vulcan activ din Germania bagă în sperieţi Europa

    Vulcanul Laacher See situat în regiunea germană Renania-Palatinat, în inima Europei, ar fi pe c ...

    Tânărul care s-a sinucis de Revelion într-o închisoare din Italia era din Medgidia

    Un constănţean şi-a pus capăt zilelor în noaptea dintre ani în penitenciarul Vallette din Torin ...

    A fost arestat încă un membru al grupării din Galaţi care a jefuit pe internet peste 800 de nemţi, canadieni şi americani

    Valentin Lungu este a 16-a persoană arestată în dosar. Pe 5 ianuarie judecătorii de Tribunalul ...

    VIDEO Află cât de periculoase sunt băuturile răcoritoare! Vezi topul sucurilor cu E-uri şi ce spun specialiştii

    Ce conţin de fapt băuturile răcoritoare? Specialiştii răspund că  toate sucurile mai mult ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole