Acuzaţii de sabotaj la Uzina de Apă. Cine vrea să pună mâna pe terenul de 4,5 hectare?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afirmaţiile au fost făcute de senatorul Marius Necula, care este convins că uzina a fost închisă din interese imobiliare. Parlamentarul este contrazis de conducerea Apă- Canal care spune că Uzina trebuia oricum închisă în maxim o lună, potrivit memorandumului ISPA.

Senatorul Marius Necula acuză Societatea Apă-Canal Galaţi de un sabotaj fără precedent în chestiunea închiderii Uzinei de apă numărul 1. Necula atenţionează autorităţile (şi oamenii în acelaşi timp) că există pericolul ca apa de la robinete să nu fie chiar în limitele normale ale potabilităţii.

„Am informaţii de la patru tehnicieni din interiorul Apă-Canal care-mi confirmă un fapt fără precedent, cu implicații penale. Patru oameni din interior spun același lucru, mi-au dat informația și mi-au spus și numele celui responsabil. Limitatorul a fost sabotat și apa s-a dus pe instalație. Acum, apă în valoare de două miliarde de lei a inundat Uzina. Apa între timp s-a împuțit și toți oamenii de acolo au fost trimiși acasă", a declarat senatorul PDL Marius Necula.
Practic, după ultima oprire a apei din Galaţi, cineva din Apă-Canal ar fi inversat intenţionat ordinea de repornire a valvelor, producând astfel un efect de tip „cap de berbec".

Alfel spus, instalaţiile au fost distruse intenţionat, interesul imobiliar fiind extrem de mare pentru cele aproape cinci hectare de teren. Acum se vorbeşte despre o dezafectare rapidă şi ridicarea unui parc de distracţii.
Afirmaţia este total contrazisă de directorul tehnic al societăţii locale de apă şi canalizare, Niţă Podaru.

Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a „Adevărul" (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite