Accident grav la Independenţa. Patru nuntaşi s-au răsturnat cu maşina pe câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia s-a petrecut dimineaţă, puţin înainte de ora 6.00. Victimele, un bărbat şi trei femei, abia plecaseră din Galaţi, unde participaseră la o nuntă. Bărbatul a murit pe loc.

Dacia Logan condusă de Corina M., de 33 de ani, din Galaţi se îndrepta astăzi dimineaţă spre Independenţa. La bordul maşinii se mai aflau încă trei persoane: Ion P., de 61 de ani, şi Margareta P, de 58 de ani, din Constanţa, precum şi Georgeta C., din Independenţa, în casa căreia ceilalţi ocupanţi ai maşinii urmau să se odihnească după ce în cursul nopţii participaseră la o nuntă în Galaţi.
Drumul celor patru s-a întrerupt însă brusc la intrarea în comună, când şoferiţa a pierdut brusc controlul volanului. Maşina a intrat pe contrasens şi după ce a lovit parapetul de pe marginea drumului s-a răsturnat în câmp.
„În urma impactului, un bărbat, pasager pe bancheta din spate, a murit pe loc, el suferind o fractură de coloană cervicală. O femeie, aflată tot pe bancheta din spate, a suferit multiple fracturi, în timp ce celelalte două pasagere au ieşit singure din maşină până la sosirea echipajului", ne-a declarat dr. Angel Trifan, medic coordonator SMURD Galaţi.
Victimele care au supravieţuit accidentului au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Galaţi, una fiind internată la ATI, o alta la Neurochirurgie în timp ce cea de-a treia se află sub supravgherea medicilor de la Chirurgie.
Şoferiţa este cea care va trebui să dea socoteală, circumstanţele care au dus la producerea accidentului urmând să fie stabilite într-o anchetă demarată de poliţiştii de la Circulaţie. Corina M. este cercetată pentru omor din culpă şi vătămare corporală gravă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite