Gălăţeni, nu vă îngrămădiţi la ghişee, taxele locale se pot plăti abia de lunea viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghişeele se deschid abia pe 12 ianuarie. Foto: Adevărul
Ghişeele se deschid abia pe 12 ianuarie. Foto: Adevărul

Persoanele fizice şi juridice care îşi plătesc integral obligaţiile fiscale către bugetul local până pe 31 martie 2015 beneficiază de o reducere de 10%.

Primăria municipiului Galaţi aduce la cunoştinţa contribuabililor că plata taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2015 se va putea face începând de luni, 12 ianuarie. Persoanele fizice şi juridice care îşi plătesc integral obligaţiile fiscale către bugetul local până pe 31 martie 2015 beneficiază de o reducere de 10%.

Ghişeele de lucru cu publicul ale Serviciului de Taxe şi Impozite Locale vor fi deschise luni, marţi, joi şi vineri, între orele 8.30 şi 16.30 şi miercuri, între orele 8.30 şi 18.30. După acelaşi program vor lucra şi celelalte puncte de colectare a taxelor şi impozitelor locale, din Micro 18 şi Micro 39, precum şi cel destinat persoanelor juridice, situat pe strada Basarabiei. 

Le reamintim contribuabililor că pot evita aglomeraţia de la ghişee şi îşi pot plăti obligaţiile fiscale către bugetul local şi online, pe platforma ghiseul.ro, utilizând id-ul şi parola alocate.

Până la redeschiderea ghişeelor de lucru publicul ale Serviciului de Fiscalitate, persoanele care au de plătit amenzi cu termen o pot face la orice oficiu poştal din municipiul Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite