FOTO/VIDEO:Vezi aici cum a sărbătorit Galaţiul primul titlu de campioană din istorie. Zeci de mii de suporteri au ieşit pe străzi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul titlu din istoria clubului Oţelul Galaţi a fost sărbătorit, duminică seară, de zeci de mii de suporteri pe străzile oraşului. După încheierea meciului cu FC Timişoara, autocarul în care se aflau jucătorii a plecat de la stadion şi a mers "La păpădie", acolo unde o parte fin fani a văzut meciul pe un ecran instalat de conducătorii clubului.

Zeci de mii de suporteri au fost aseară pe străzile Galaţiului, iar unii dintre ei s-au suit pe autocarul aflat în mers, în piaţa de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Jucătorii şi-au continuat drumul spre centrul oraşului iar apoi au petrecut în Viva Club, alături de cei apropiaţi echipei.

Reprezentatul ArcelorMittal în Consiliul de Administraţie al clubului Oţelul Galaţi, Ionel Borş, a declarat că se vor face transferuri importante dacă va fi nevoie.

CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO CU BUCURIA GALAŢIULUI

image

"Mi s-au îndeplinit ambele vise: să văd stadionul plin şi să câştigăm titlul. Suntem mândri de această echipă şi vom face transferuri importante dacă va fi nevoie", a spus Borş.

CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU A VEDEA NEBUNIA DE PE STADION

image

Echipa Oţelul Galaţi a câştigat primul titlu de campioană a României din istoria sa, după ce a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia FC Timişoara, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Cu o etapă înainte de final, Oţelul a acumulat 67 de puncte, cu patru mai multe decât FC Timişoara şi nu mai poate fi ajunsă, în condiţiile în care mai sunt în trei puncte.

CITIŢI ŞI:

Galaţiul îşi sărbătoreşte campioana: Oţelul Galaţi / Fotogalerie

Imediat după fluierul de final al partidei şi după ce de la staţia de amplificare s-a strigat „Suntem campioni!", suporterii au invadat terenul de joc pentru a sărbători alături de fotbaliştii favoriţi noaptea magică a fotbalului gălăţean, în acordurile imnului Ligii Campionilor.


Argentinianul Gabriel Viglianti s-a strecurat foarte repede până spre tribuna zero, pentru a-şi îmbrăţisa soţia şi a-şi lua pe teren cei doi copii. La fel de repede s-a mişcat prin mulţimea în delir şi Adrian Sălăgeanu, care a plâns de fericire minute bune împreună cu iubita sa.

Simona Munteanu: „Este cea mai fericită zi din viaţa mea, Dorinel şi echipa m-au făcut fericită"

În curtea stadionului, antrenorul Dorinel Munteanu şi-a sărutat soţia fericită, în uralele fanilor. „De 100 de ori, da, este cea mai fericită zi din viaţa mea. Am un soţ împlinit, care şi-a realizat visul ca antrenor, este campion şi ca antrenor, sunt cea mai fericită soţie din lumea în această seară", ne-a mărturisit Simona Munteanu.


Dorinel Munteanu a dedicat fiicei sale succesul în faţa celor de la FC Timişoara şi care consideră că a adus titlul de campioană pentru Oţelul. „În primul rând dedic câştigarea campionatului fiicei mele, care ieri a împlinit 20 de ani. Apoi familiei, preşedintelşui Marius Stan, echipei mele şi acestui public minunat. Suint fericit", a declarat Dorinel Munteanu.

Dorinel Munteanu: „Garantez, nu vom face România de ruşine în Liga Campionilor"

Antrenorul Oţelului a adăugat că nu-şi face nici cea mai mică problemă în ceea ce priveşte suspansul dat de întârzierea verdicutului de la TAS şi posibilitatea ca echipa sa să fie obligată să joace totuşi cu Pandurii Tg. Jiu, meci câştigat la „masa verde" prin neprogramarea gorjenilor datorită unor datorii neachitate faţă de Dinamo. „Nu vreau să par arogant, dar dacă va fi să ni se ia trei puncte şi să trebuiască să jucăm totuşi şi cu Padurii, nu-mi fac nicio o problemă, vom câştiga şi acest meci", a spus Munteanu.


Antrenorul Oţelului a mai promis că echipa sa nu va face fotbalul românesc de râs în grupele Ligii Campionilor. „Potenţialul acestei echipei încă nu a ajuns la nivelul maxim, chiar dacă suntem campioni. Vă garantez că nu vom face ţara de râs în Liga campionilor", a mai adăugat Munteanu.

30.000 de gălăţeni în Piaţa de la Sindicate


După o oră şi jumătate de la terminarea partidei, autocarul cu jucătorii Oţelului a ajuns pe platoul de la Păpădie, acolo unde au urmărit meciul câteva mii de fani care nu au mai apucat bilet la stadion. Aproximativ 30.000 de gălăţeni i-au primit pe fotbalişti scandând „campionii", câţiva fani reuşind chiar să se caţere pe autocar. La ora 0.40, autocarul echipei însoţit de zeci de mii de fani se îndrepta spre centrul oraşului, în timp ce alţii continuau să defileze pe străzi arborând steagurile roşu-alb-albastre pe principale bulevarde ale Galaţiului.

„Fotbalistic, este cea mai frumoasă zi din viaţa mea" - Gabriel Giurgiu, mijlocaş Oţelul Galaţi

„Dacă nu credeam că puteam ajunge aici în acest proiect pornit acum cinci ani, nu am fi reuşit. Să vezi atâta fericire pe chipul gălăţeanilor, aceasta este cea mai mare răsplată a incvestiţiilor făcute de Arcellor Mital în acestă echipă" - Ionel Borş, manager Arcellor Mittal în România

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite