De ce nu poate fi tras la răspundere penal consilierul local care a pus o altă persoană să voteze în locul lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a votat 10 proiecte de hotărâre, printre care s-a aflat şi proiectul de majorare a impozitelor şi a taxelor locale pe 2021 la Galaţi, în locul unui consilier local PSD, profitând de faptul că şedinţa forului deliberativ local s-a ţinut pe Zoom.

Zece proiecte de hotărâre, printre care se numără şi majorarea impozitelor şi a taxelor locale pe 2021 la Galaţi, au fost aprobate, pe 17 decembrie 2020, în şedinţa ordinară a Consiliului Local cu votul unei persoane care nu deţinea calitatea de ales local, dar care a ridicat mâna în locul Gheorghe Bezman, consilier local PSD.

La o lună de la incident, niciun consilier local sau reprezentant al Primăriei nu a sesizat Poliţia sau Parchetul. Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul” că o plângere penală pentru uzurparea de calităţi oficiale s-ar fi încheiat cu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru că nu erau întrunite condiţiile legale. Persoana respectivă a votat în locul alesului local, dar a făcut-o cu acordul acestuia. 

Gestul este în schimb sancţionabil din punct de vedere administrativ, cum s-a şi întâmplat. Consilierul local Gheorghe Bezman a primit interdicţia de a mai participa timp de o lună la şedinţele de Consiliu Local şi la cele pe comisii. 

Reamintim că şedinţa Consiliului Local din 17 decembrie s-a desfăşurat pe Zoom şi a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Galaţi. După o oră şi 13 minute, în timp ce era dezbătut proiectul 24 al ordinii de zi, în imagini se vede cum consilierul local Gheorghe Bezman iese din cadru, iar un bărbat, care nu a fost identificat nici până astăzi, îi ia locul.

„Îl punem să se prezinte?”

Momentul a fost sesizat de consilierul local PNL Valeriu-Laurenţiu Onose, care i-a atras atenţia preşedintelui de şedinţă, viceprimarul PSD Sorin Enache.

 „Mi se pare că în locul domnului Gheorghe Bezman votează altcineva!”

„Îl punem să se prezinte?”, a replicat viceprimarul.

„Ar trebui, că altfel e un vot viciat. Votează altcineva”, a atras atenţia consilierul liberal.

„A lăsat camera şi a plecat”, a spus şi consilierul local USR Andrei Postică

Auzind discuţia, persoana respectivă s-a ridicat şi a dispărut din cadru. Viceprimarul Sorin Enache a încercat să aplaneze conflictul, reamintindu-le aleşilor locali că pot vota şi pe chat, dacă din diverse motive nu pot fi în faţa camerei de luat vederi.

„Fiecare om poate avea nişte probleme speciale. Din câte am înţeles, se află la o conferinţă şi vrea să îşi aducă  aportul şi dumnealui la acest Consiliu Local”, a fost explicaţia viceprimarului.

„Nu prin mandatari”, a ţinut să precizeze consilierul local Valeriu-Laurenţiu Onose.

În aproape jumătate de oră, cetăţeanul în cauză a votat toate proiectele de hotărâre, la fel ca aleşii locali din grupul PSD. Gheorghe Bezman a revenit ulterior în şedinţă, dar nimeni nu l-a mai întrebat cine a exercitat votul său în mod ilegal.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Ambasadorul SUA la Bucureşti: Am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanţă între naţiune şi „baronii-tâlhari” roşii

102 români, cercetaţi pentru fapte legate de alegerile locale

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite