De 1 iunie, la Galaţi cântă doi artişti care au intrat  de trei ori în Cartea Recordurilor prin performanţele lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul are loc de la ora 17,00 (intro) şi de la 20,45, pe Faleza Dunării, în zona parcului „Viva”, iar intrarea publicului este liberă.

Autorităţile locale, în  parteneriat cu Pro FM Lider FM,  pregătesc o surpriză de proporţii gălăţenilor pentru Ziua Copilului. Manifestările de 1 iunie îi vor avea ca invitaţi speciali, anul acesta, pe Andra şi Radu Gogan, doi copii români care au intrat în Cartea Recordurilor de trei ori până acum.

După câte ne dau asigurări organizatorii, Andra şi Radu îi vor încânta pe copiii din Galaţi cu un show unic de muzică şi divertisment.

Andra (13 ani) şi fratele ei, Răzvan (10 ani) au o cariera de peste 6 ani în domeniul divertismentului pentru copii. Sunt menţionaţi de trei ori în Cartea Recordurilor: Andra pentru cel mai lung concert live susţinut de un copil, Răzvan pentru cea mai tânără persoană care a ocupat funcţia de şef al statului, fiind învestit preşedinte pentru o zi, pe 1 Iunie 2007, iar împreună, pentru cele mai multe CD-uri cu muzică din lume, lansate de doi copii (16 la momentul în care au intrat în Cartea Recordurilor).

Andra Gogan dă voce şi cunoscutelor personaje Disney: Doctoriţa Pluşica şi Prinţesa Sofia (Frozen).

Concertul are loc de la ora 17,00 (intro) şi de la 20,45, pe Faleza Dunării, în zona parcului „Viva”, iar intrarea publicului este liberă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite